AȘA CUM NE AMINTIM

Am fost dincolo de un râu.

Cădeau frunze.

Așteptam iarna și prietenii spuneau

că am un zâmbet ciudat.

Poate aș fi fost în stare să vorbesc despre orice,

să fac gesturi inutile,

în numele unei înțelegeri luate în jurul focului,

cu gândul la păsări și insule îndepărtate.

Acolo simțurile noastre ar fi fost fiare flămânde

sau ar fi invocat un extaz iluzoriu.

Am fost dincolo de un râu.

M-am gândit să spun toate acestea

într-un moment de asceză involuntară,

când nu mai puteam să uit nimic,

ci doar să-mi amintesc.

Așa cum ne amintim

picătura de ploaie în afara timpului.

CEI CE SE ÎNTORC SPRE SEARĂ

Fără popas

ceva se apropie

ceva se destăinuie

apoi cade în marginea cu zăpadă confuză.

Aritmetica gesturilor fără memorie

cavalcada macilor fără căpătâi:

aici vom rămâne

așa cum spune inelul așteptării.

Și plânsul în peșteri

peste mâinile ascunse în ceață

în același anotimp

cu greieri pe obrajii luminii.

Sunt pajiști și drumuri fierbinți

pentru cei care pleacă

și se întorc spre seară.

ÎN TIMPUL CU FIARE

Pentru altă alcătuire

am fost

în oceane interzise,

încrederea: un inel pierdut

în lacrima de pe țărm.

Anomaliile prevestitoare,

creanga înflorită

din bălțile veacului:

toate (încă) la locul lor.

Cândva vor veni

genunchii omului înțelept,

lupta lui fără memorie.

Perseverând,

perseverând

în timpul cu fiare

și porți tăcute.

CA O STEA CĂZĂTOARE

Vreau să văd

vreau să văd

ce e dincolo de asta

o asceză furioasă

o escală între silabele pauperității

vulcanii stinși din greșeală

la marginea coridorului opac

imaginea și lumea copacii din râu

aceste rânduri înghesuite în fulgerul anonim

din micile intemperii ale amiezii

ne vom întoarce

în pământurile acelea indiferente

un asalt la limita celor ce cred

ca o stea căzătoare

ca un demers  glorios pe o rază inutilă

vreau să văd

paharul roșu al singurătății

grimasa îngerului clănțănind din dinți

(cineva deschide ochii

la doi metri sub apă)

AȘTEPTÂND

trec animalele acelea

strălucitoare și blânde

de care te-ai despărțit

într-o seară ploioasă

până la rădăcina de taină

mai e un continent

de străbătut pe jos

nimeni nu învață tehnica umbrei

doar tu mai cauți

libelula care dă startul primăverii

degetele noastre împletesc povești și dezastre

numărăm stelele căzătoare

așteptând

ceva ce vine

cu forța unei resemnări în haine negre

ALĂTURI DE MINE

nu știu

cine respiră în locul meu

cine îmi duce poverile

pe cărările bătătorite ale disperării

(un drum care nu se mai sfârșește)

știu că toate au un început

o viață în seara fără răspuns

aștept să primesc aceleași mesaje

în această singurătate sonoră

alături de mine

lumea se reinventează

plină de erori și fluturi