Prietenie
Prietenii mei
urmăriţi de pădure,
vă mai purtaţi
sufletul
aruncat
ca o amforă
pe umărul vremii?!…
În aer,
îmi pare,
tot mai rar
ascult
foşnet de aripi…
Pe umărul
clipei
amfora
dulcelui trecut
se risipeşte,
se face mirt
vibrând
amintirea,
ca un ulei
galben,
sălbatic…
Şi unde,
prietenii mei
urmăriţi
de pădure,
vă mai purtaţi
pasul?!…
Să mai aud
în voi
mersul sfios
al cerbilor
spre iezer?!…
Visul minunii
Pe albul paginii
pupila tot creşte
minunea,
mărturia
dinăuntru
a efebului
pornit
să ducă
vreascuri
pentru focul
ce în târziu
se aprinde…
Pe când
frunzele,
calm,
acoperă
cu palma lor
de nervuri
un alt copac
ce se iveşte
şi-n adânc
tresare
din visul
minunii…
El însuşi
o minune
coaptă…
Ecou
În pragul amiezii
stăruie Orfeu,
proptit
de malul
bănuit
al răcorii…
Lumini jucăuşe
îi spală
degetele
în sufletul meu,
cele năclăite
de miresmele
cântecului,
viorii,
precum şi cele
rănite
de razele
pământului,
splendorii…
Marea îi acoperă
cântecul
cu pleoapele
sale neîmblânzite,
clipocind
nestăpânit
şi-nmiresmând
apele
ca nişte flori
desfrunzite…
Şi-l poartă
până departe,
în malul
de penumbră
al golfului,
răzleţindu-l
spre moarte…
Strălimpede
se răstoarnă,
apoi,
ca o dulce
ningere,
fragmente
de harpă
pe creştetul
undelor,
în stingere…
Iar stropii,
iluminaţi
de învingere,
ating spuma
gândului
pe malul
târziu
al cuvintelor,
ca un ecou
al frământului…
Leac
pentru D.
Femeie frumoasă,
însura-m-aş cu tine,
că-i vremea de coasă
şi somnul îmi vine…
Măcar după seara
din urmă a firii,
să-mi ostoiesc fiara
cu leacul iubirii,
vedenia,
coapta,
amara…
În dimineaţa
lucirii…
Boltă de curcubeu
Ostenit
de bâlci
şi cuvinte,
gândul,
aproape efeb,
cuteza,
luându-şi
alte veşminte,
la hanul
deşertăciunilor
sta
şi din carnea
luminii
gusta;
Să înveţe
cum se mărită
haina sa
nevăzută
cu trupul
cel greu,
strivit
de copită,
nu de balsamul
din curcubeu
sau din truda
ce freamătă
stupul…
Tuburi
străvezii,
nevedere,
vertebre
de aer
cu jind,
pe care-şi
găsea
mângâiere
licărul
ce licărea
licărind,
la hanul
deşertăciunilor
stând…
Doamne,
cred
c-am ajuns
la capătul
gândului
greu,
de am
cel mai sincer
răspuns,
boltit
ca un curcubeu
în zarea
sufletului meu…
Zămislire
Aştept gândul
gigantic
să mă nască
a doua
sau a treia oară,
cum s-ar începe
focul
dintr-o iască
şi-o cremene
ce din genuni
coboară,
iar licărul
cu naşterea
măsoară
furtuna-ntr-o
vioară…
Unindu-se
în focul nou,
să crească
în mădularul
ce-l cuprind,
cum începe
nunta
într-un ou
şi delta minţii,
cea zeiască,
şi grohotişul
dintr-un grind…
Gândul
de început
e nou
şi vechi,
cum cel
de-acum,
de parcă
feţele,
ce le-am
încăput,
devin,
pe drum,
perechi
ale acelei
zămisliri
de sunete
din fum…