Lumina difuză a serii se scurgea anemic printre perdele, fondul sonor era dominat de acordurile siropoase de pe Romantic FM, lumânările aromatice ardeau molcom pe noptieră, iar paharele de vin cu buzele pătate de sedimente rubinii, pe jumătate golite, zăceau pe parchet, alături de dantela fină a lenjeriei ei, într-o dezordine voluptoasă. Eram trei în acea odaie: eu, ea și Superman.

Sub pretextul unei scuze care a sunat ridicol chiar și pentru mine, m-am smuls din îmbrățișarea ei caldă, forțându-l pe Superman să mă însoțească în exilul alb al toaletei. Odată ușa închisă, am instaurat o conspirație a șoaptelor, de teamă ca nu cumva să fim auziți de dincolo de zid.

— Iar începi cu faze de genul ăsta? l-am interpelat, tăios.

El refuza dialogul, pironindu-și privirea în gresia rece, într-o tăcere ostentativă.

— Spune ceva? Ce ai? Ce-s cu fițele astea? am continuat.

— Nu-mi place vocea ei, mi-a răspuns Superman spășit.

— Ce relevanță are timbrul vocal? am pufnit eu, exasperat. Tu vezi ce corp superb are, ce sâni, ce dornică e?

— Tocmai asta e problema, a replicat el, cu un aer de superioritate rănită. E prea dornică, de obicei eu aveam privilegiul inițiativei.

L-am privit cu un amestec de furie și milă.

— Parca ai fi un copil, pe bune. Mi-a luat jumătate de zi să fac curat în garsonieră, iar acum mă pui într-o situație absolut jenantă, supărăciosule. Nu poți lăsa un prieten la nevoie. Mă bazez pe tine. Și de fapt tu m-ai adus aici cu fata aceasta.

— Eu?

— Da, tu. Tu ai tresărit și mi-ai făcut semne pe sub masă când a trecut prin fața mea la terasă, tu m-ai trimis să vorbesc cu ea. Eu mi-am făcut treaba, acum îndeplinește-ți și tu datoria.

— De fapt nici ție nu-ți place vocea ei, recunoaște, ridică tonul Superman.

— Hai nu fii mofturos, am trecut prin atâtea împreună, mă faci de râs.

— Nu tu ai trecut, îmi spune el. Eu am fost cel băgat în diverse… situații. Unele dintre ele… nici nu vreau să-mi amintesc.

— Mda, ai dreptate, recunosc, unele alegeri au fost nefericite, dar mi-am cerut scuze la timpul respectiv. Ești Superman, prin definiție ai un destin social tumultos, ai o responsabilitate, uneori trebuie să te sacrifici. Dar acum nu este cazul, o să-ți placă, promit. Hai, capul sus, te rog, l-am luat eu cu frumosul. În numele prieteniei noastre, tot ce vreau este mai multă verticalitate.

— Nu, nu vreau, mi-a răspuns Superman pe un ton ferm.

Mi-a dat impresia că s-a speriat și mai tare și că se ascunde de mine. Pentru nimic în lume nu ar fi ridicat privirea din pământ. În cele din urmă mi-am pierdut răbdarea.

— Uită-te la mine când vorbesc cu tine! m-am răstit la el. Înainte erai un tolerant vesel și vioi acum nu ești altceva decât un despot rasist, un exclusivist prețios ce refuză democrația, un tiran încăpățânat și năbădăios ce supune femeile unui tratament discriminatoriu, un loser care dezertează fără preaviz atunci când mi-e lumea mai dragă. Nu-ți meriți numele de Superman.

Și când mi s-a părut că are o tresărire de orgoliu, că vrea să mă privească în ochi, să-mi spună ceva, din dormitor a răsunat implacabil chemarea ei:

— Hai, vii odată? Mă ia frigul.

Ahh, nuu! Din nou sunetul acela răgușit, metalic îmi zgârie auzul, provocându-mi un fior de aversiune instinctivă. Am înțeles atunci că bătălia era pierdută pentru amândoi.

— Ăăă, am o durere insuportabilă de dinți, putem să o lăsăm pe altă dată? am îngăimat eu de după ușă, trădând o înfrângere lamentabilă.

Apoi în șoaptă către Superman, care, între timp, se făcuse mai mic decât el însuși:

— O să avem noi doi o discuție serioasă mai târziu, eroule, i-am promis printre dinți.

Și, cu un gest resemnat, l-am exilat înapoi în bumbacul boxerilor albaștri, acolo unde marele „S” imprimat părea mai degrabă o ironie amară.