Soarele linge crucea ferestrei iar ei nu mai vin

Timpul trăiește în burta unui câine flămând

Ei nu vin pentru că ei nu mai există

Sunt de acum degetele miriapodice ale samsarului

Iar în carapacea de aur și-au făcut cuib câțiva șoareci de câmp

Cu burțile spintecate mașinal de foame

Mai jos, pe potecă, o femeie cu un ulcior plin ochi

Și un motan rablagit de feromoni

O cruce stă agățată deasupra izvorului de sub biserică

Unde m-am îndrăgostit de Mălina

În ziua Învierii

Și păsările din burtă s-au trezit și mi-au ciuruit stomacul

Ziceau

Că

Metehnele unui puști de două decenii

Se vor calcifica

Precum ridurile unei scoici

Dar gura tânărului a acoperit toate astea

Așa cum zăpadă acoperă pașii unui îndrăgostit

Cum movilița acoperă abdomenul bunicii

Și cum Dumnezeu acoperă gura femeii de serviciu din galaxia nouă

Noi am rămas ai nimănui și războiul e tisular

Cunosc soldați care s-au născut soldați

Femei care și-au abandonat copii pe câmp

Dar nu știu vreun poem care a schimbat lumea

Așa cum a schimbat-o drona antitanc.