Christian Bistriceanu: Privește-mă, privește-mă

Christian Bistriceanu: Privește-mă, privește-mă

dansul găinii

nuntă mare măi.. de nu-ncăpea zestrea miresei în șapte care dar și mirele era frumos și din neam bun după cununie la casa miresii luă maica găina cea mai grasă/cea mai frumoasă cu mărgele gătită/și primenită cu monede de aur plătită de nănașă se spălă maica pe mâini cu apă ca și cum s-ar fi spălat de păcate și cu un cuțit cu mâner de os reteză – dar mai degrabă smulse – capul păsării o aruncă înspre soare dădu din aripi/zbură/se roti și când atinse pământul căută boabele de grâu/de orz/de porumb se dădea când pe stânga de partea miresei când pe dreapta de partea mirelui cu soarele cu luna și sângele ei desena soarta însurățeilor plugu-i sănătos/brazda-i curată – zise maica – nuntașii râdeau – rodnic are să fie pământul și pântecele nevesti-tii uite parcă un câine mușcă piciorul femeii am spus toți tăcură maica îmi acoperi gura zâmbea însă nu mai era lumină în ochii niciunei femei – domnul se uită și astăzi la noi adăugă maica în timp ce lua hoitul găinii ce încă sângera – să pornească muzica strigă nănașul maica mă luă și mă duse la râu să amâne nenorocul până când avea să se împlinească

ritual pentru încolțitul grâului I

când Dumnezeu doarme întors maica face o cruce adâncă în pâinea pe care o îngroapă la capăt de hotar face-te-ai grâule mare/înalt/de aur curat/brâu către ceriu apoi toarnă vin din ulcica neagră cu semne face-te-ai grâule bun/să dai pâine albă/pentru cei morți/dar mai ales pentru cei vii după care face o cruce peste cer și peste pământ apoi pornește spre casă printre rândurile proaspăt arate de tata-mare și sub tălpi simte cum încolțește grâul din anul acesta

ritual la aprinsul focului – I pomul

stă taica-n genunchi

în fața marelui pom

și plânge și jelește

ca pe ta-su

ca pe un prieten căzut în războiul cel mare

își face cruce

își cere iertare

și cu securea se apucă

să doboare marele pom

îl face surcele/butuci/și lemne de foc

îl încarcă-n căruță

doi boi cu

clopote și ciucuri de mătase

se leagănă pe drumul cel mare/în înserare

parcă ar duce un om

la îngropăciune

firul

toate zilele-s cu dor spuse maica în timp ce răsucea firul de cânepă și zicând de mumă-sa și de frații ei ion gheorghe pătru și ilie începu să ne numească pe toți rând pe rând când dintr-un neam când dintr-altul cu grijă iar când i se părea că uitase pe vreunu răsucea firul invers și o lua de la capăt făcându-se noapte făcu nod să nu uite unde rămăsese și zicând numele sfinților zilei agapie plisie și timolau că și ei sunt din neamul nostru mă trimeasă la culcare că și mâine avea să fie o zi cu dora doua zi de la nodul făcut spunea iarăși nume ca să nu ne pierdem de neam iar eu mă miram ce de păsări în neamul nostru și ce de războinici într-al lor apoi se făcea noapte iar maica se împunse în deget mânji cu sânge nodul făcut că era a lui taica însă înainte să numească sfinții zilei onufrie și petru că și ei sunt de-un neam cu noi mă trimise la culcare căci mâine are să fie o zi de dor în ziua următoare o numi pe mama și pe frații ei ioan george petru și ilie și pe soțiile acestora și pe verii mei eu așteptam cu nerăbdare să îmi aud numele pe sucitură dar se făcu noapte iar maica îi numi pe toma și erotida că și ei sunt ai noștri apoi făcu nod și trimițându-mă să dorm îmi spuse că și mâine avea să ne fie dor

plecarea

privește-mă privește-mă

neamul meu a învins

scria pe spatele unei fotografii

în care mama purta mărgele albastre

iar mâinile îi miroseau a pământ

tata părea păgân

și nu știu cum apăruse

în această fotografie în care femeile dansau pe poante

în plan secund

un copac

în locul căruia era acum un strigăt și

unde femeile din sat veneau să își arunce

podoabele

anul acela nu a plouat deloc

și toate păreau că se îndepărtează de noi

iar ultimul lucru pe care l-am văzut

când am plecat din satul acela

a fost cum femeile își tăiau

părul toate deodată

tu nu pleci niciodată

singurătatea nu e

cum ţi-o imaginezi în adolescenţă

când ai tăi îţi vorbesc

iar tu le răspunzi în doi peri

crezând că ştii  mai bine

sau când eşti la bere cu pritenii

şi nu poţi râde de aceleaşi glume răsuflate

singurătate nu e nici atunci când te părăseşte ea

iar nopţi la rând îşi imaginezi

cum ar fi fost viaţa voastră perfectă

singurătate e atunci când

vorbeşti cu tine şi nu te asculţi

când te uiţi în oglindă       

şi reflecţia ta pleacă

când îţi priveşti umbra iar ea pleacă

dar tu

tu nu pleci niciodată