Tristețe de toamnă

E toamnă astăzi și sunt triști castanii,

Cu frunze plâng văzând că ai plecat

O, Eli, Eli, lama sabactani,

Gândesc, a câta oară, cu păcat?

Biserica mi-e martoră, în noapte,

Ea știe cât de mult eu te-am iubit,

În gând cum te-alintam cu blânde șoapte

Din asfințit și până-n răsărit.

Dar când ne întâlneam seară de seară,

Tăceam în doi mânați de-același gând,

Tu îți spuneai că nu vrei să mă doară,

Eu îmi spuneam: nu vreau s-o văd plângând

Și astăzi, când în jur e doar regret,

Când văd cum peste noi trecură anii,

Privind în gol, blasfemic îmi repet:

Oh, Eli, Eli, lama sabactani…

Plecarea din clepsidră

Plecăm din clepsidră, nisip ireal,

Spre plaja tăcerii, spre-un mal de cenușă.

Din veșnicul zbucium, în spuma de val

Spre marele abis deschidem o ușă

Ne vom risipi în marea de clipe

Şi n-o să mai vrem nimic din ce am vrut,

Doar sparta clepsidră va-ncepe să țipe

De parcă ar cere un alt început

Va fi un moment de cumpănă-n care

Nici cer, nici pământ nu sunt, ori sunt una.

Plecăm din clepsidră spre marea uitare

Deasupra, uitată, o lacrimă-i luna!

Pom de Crăciun

Din haina vieții fulgii cad,

Parcă ar fi scame de-argint,

Dar astăzi eu nu mai sunt brad

Și nici nu pot să mă mai mint.

Cu un topor am fost tăiat,

Fiindcă toate au sfârșit,

Și dus în dar unui băiat,

Pentru a fi împodobit.

Pe crengi, ca-n brațe să țin pungi

Cu tot ce el și-ar fi visat

În nopțile lui reci și lungi,

Când adormea plângând, în pat

Și-atunci, când văd că-i fericit,

Așa cum nu a fost vreodată,

Nu-mi pasă dacă am murit

Ci-mi spun că iarna-i minunată

Mantaua vieții

Luminii, ochii-nchiși îi trag perdeaua.

Soldatul ostenit s-a-ntors acasă,

Aruncă la gunoi, scârbit, mantaua,

Speranța tomberonului o lasă.

Cum să mai lupți, război când nu mai este

Iar, de ar fi, tu ai o pușcă ruptă?…

E totul de acum doar o poveste

Ce amintește numai de o luptă.

O vor citi, probabil, cei ce vin

Și o vor spune, poate, mai departe,

Chiar dacă el, plecând câte puțin,

Uitând mantaua, se îmbracă-n moarte,

Apoi vor bate vânturi funerare,

Vor văluri perdele-ndoliate,

Mantaua putrezește și o doare

Că are-n buzunar singurătate