58

Nu e o vârstă.
Nu e durere.
E un gol și n-ar trebui.

Am vrut să plâng
(mi s-a mai întâmplat asta).

E un privilegiu, au spus câte unii.
E jumătate din drumul Golgotei,
au zis alții.

Numai eu nu știu ce e

Am străbătut fiecare an
,,cu ochii larg închiși,,
am ucis orizonturi și
am deschis ferestre,
am înotat prin cețuri
aproape imposibile și
veri magice,
am visat mult,
am dăruit mult.

În fiecare pas al meu
am închis o întreagă lume,
dar și lumea m-a închis
în aceeași măsură.

E primăvară
peste toate
anotimpurile
mele.

Nu se schimbă nimic

În cufăr, alte amintiri se amestecă
printre cele deja ferecate.
Mirosuri noi, cu urme de zăpadă și răni,
cu ploi acide,
tablouri abstracte,
vieți cu lacrima încă tremurând,
colecții întregi de pânze deja îngălbenite.
Adăugăm în fiecare an câte ceva:
o secundă de fericire, iluzii, porumbei,
cărămizile unor case în ruină,
ferestrele noastre prin care se strecoară zilele
ca niște hoți,
tot ce se mai poate păstra din războiul cu
aceste anotimpuri cărora nu le pasă
prea mult dacă se petrec
în timp
ce
tu
ești prea ocupat cu sortarea acestui șir nesfârșit de
inele din fum