Istoricii nu s-au aplecat suficient de mult asupra acestei probleme, dar se pare că răspunsul este pozitiv. Întâmplarea este foarte probabil să se fi petrecut în anul 1697, la sfârșitul îndelungatului război dintre Sfânta Alianță (care cuprindea Imperiul Habsburgic, Rusia, Polonia și Veneția) și Imperiul Otoman, în urma căruia turcii vor fi alungați din Europa Centrală. După cum se știe, bătălia decisivă a acestui război a avut loc la Zenta, în 11 septembrie 1697, pe malul drept al Tisei, deci nu departe de inima Banatului. Cu puțin timp înaintea acestei date, sultanul Ahmed al II-lea s-a deplasat personal în zona Timișoarei, pentru a inspecta corpul de oaste otoman condus de Fazil Musatafa Pașa, care se confrunta cu trupele generalului habsburg de origine franco-piemonteză Eugeniu de Savoya. Cu acest prilej, spun unele documente târziu, sultanul a fost primit în cetatea Timișoarei, aici fiind întâmpinat de guvernatorul Jafar Pașa al Alepului la poarta Azab a cetății. Poarta Azab, ne asigură medieviștii, era intrarea de răsărit a cetății, ceea ce înseamnă că alaiul sultanului a traversat și localitatea Ghiroda. Documentele, directe de această dată, ne asigură că localitatea românească Ghiroda exista la acea vreme, ba chiar că ea înflorise și în vremea ocupației turcești, în principal datorită serviciilor pe care locuitorii săi pe prestau către cetate, dar și datorită faptului că unii dintre guvernatorii otomani ai vilayetului de Timișoara își amenajaseră în vecinătatea Ghirodei reședințe de vară.