În zi de Sânziene, pe lângă numeroasele postări cu „Ziua Iiei”- brand românesc, cu zânele Sânziene și coronițe din sânziene, acele flori galbene de câmp, cu Sf. Ioan Botezătorul, cu pictura lui Matisse, „La blouse roumaine”, Facebook-ul, galant, știind să-și valorifice ispititor „marfa” (baza de date) , mi-a adus la înaintare amintirile din aceeași dată, din urmă cu doi ani. Postasem de Sânziene, din Grecia.
7 zile și 7 nopți…
Nu, nu e revista ghid de entertainment săptămânal, plasată la vedere prin locurile frecventate de virtuali clienți pasionați să-și consume cu blazon timpul liber.
Subiectul este„vacanța mea de vis” promisă prin Christian Tour, la Kriopigi, Chalkidiki, Greece.
Patria mea (ubi bene, ibi patria) avea să fie prin „străinătățuri”, la marea grecilor antici (în mintea mea) și a grecilor contemporani (la fața locului).„Locuința mea de vară”, o săptămână, a fost la vila „P…”, „standard room”, zero stele, deci fără pretenții de stele și cai verzi pe pereți, fără „all inclusive”, mic dejun suedez sau zeamă bordeleză, prânz la restaurant etc, ci totul pe cont propriu „self catering”.
Fotografia de pe Internet era apetisantă, o vilă cochetă, incojurată de flori și verdeață, între leandri și portocali, în spate marea …Nu e Marea Egee, ci Golful Kassandra de aceea in zare, la linia orizontului se vad munți ori dealuri, malul brațului celălalt, Sithonia, centrul peninsulei Halkidiki (care arată ca un trident, cu cele trei brațe: Kassandra, Sithonia, Athos)
Oops!Din doi pași și-o săritură suntem pe plajă! Așș! La plaja din prezentare „ la 200 m de stațiune”, aveam să ajungem după ocolișuri ca-n serpentinele de la Cheile Bicazului, prin pădurea de pini, că era țărmurită numai de proprietăți private, îngrădite țepos rău (dreptul inviolabil la proprietate, nu acces liber, toate să fie bun al poporului, cetățene cu apucături socialiste!), ori de pante abrupte, buruienoase, ca adevărate șerpării. (doar nu vrei să amenajeze statul orice teren viran, fără proprietar, cetățene?!). Aparent de bună credință, s-a menționat în prezentare:„plaja cu nisip și pietricele” fără să adauge procentajul și dimensiunile „pietricelelor”. Plaja era o fâșie îngustă de nisip, cam sălbăticuță, neamenajată(în plata Domnului și-n voia naturii), cu tufișuri, pădurici,prelungită în mare cu pietre pe fundul apei care mai de care mai colțoase..Un loc al mării fără pic de scoici, eventual fac colecție de pietre șlefuite de toate mărimile și culorile. Cine era mai vechi turist, cu învățătură de minte, lua zece minute autobuz spre stațiune apropiată, Kalithea și totul era O.K!
În apropiere nu erau obiective „la pas” pentru „turism cultural” cum gândisem eu prima mea excursie în Grecia. „Norocul” meu (și nenorocul celor abonați la marea Greciei) a fost că timpul mi-a cântat în strună și au fost mai mult zile plouase, așa că am arvunit, încă dela sosire, excursii la Meteore, la Athos și la Salonic. A doua zi am constatat că am nimerit un timp cu cod roșu pentru întreaga Grecie pentru furtuni și inundații. La news alert, pe tot continentul erau știri despre ravagiile vijeliilor. Croaziera la Athos s-a amânat, pentru că,fiind ploi, vânt și furtună, nu era vreme de ieșit în larg cu ambarcațiuni.·Pe Facebook, A, aflată și ea în Grecia, dădea raportul: „Plouă peste toată Grecia, și la Thasoss e la fel! Cât stați?”. „Ohoo! Stăm până stă și ploaia! Și un pic după, ca să mai mergem cevașilea și pe la mare!” G. era fan al Greciei: „Kalispera, Kalimera! Am fost anul trecut pe-aci. Voi veni și luna viitoare.” „Am înțeles, mai stau o lună, să ne mai întâlnim ! Parakalo! ”Făceam pe viteaza, pentru că 7 zile și 7 nopți sunt nici mai mult nici mai puțin, decât 7 zile și 7 nopți, nu-s gumilastic, chiar dacă vremea a cam jucat bambilici cu noi.
&
Poate ar fi trebuit să-ncep jurnalul cu poza de la vamă,de la Kulata, cu zarea întunecată rău, în prevestiri de furtună și de zilele ploioase care au urmat, chiar dacă norii dușmănoși rămăseseră la bulgari.La început i-am dat dreptate lui M. (în comentariul de pe Facebook): „au farmecul lor… sunt spectaculoși, doar fac pe dușmănoșii…”, voiseră doar să se dea în spectacol, un spectacol de zile mari, lupte greco-bulgare.
Deocamdată suntem în prima zi a descinderii, autocarul sosise pe la prânz, era de așteptat până la cazare, așa că la pas de voie prin stațiune…
Kriopigi (pronunție „Kriopighi”) Izvorul Rece (krios -„rece”).
Brandul localurilor, pentru turistul de rând este „Taverna”,uneori, alte localuri se mai numesc „Bistro”,toate cu mâncare și muzică „de sirene” – așa ca pentru oaspeți (pentru „goști”, pe bănățenește),cu plăcintă tradițională, cu gyros și sulvaki, cu ouzoși tzipouro etc. La taverna „Kostas” (cu niște flori superbe pe terasă- ca pasărea paradis), pentru prima dată am văzut în meniul scris în diverse limbi, și în românește, semn că românii sunt turiști de nădejde în Kriopigi. Pe laterale față de artera principală, am descoperit alt gen de local, mai mic, mai familiar „ouzeri”, unde se servește in primul rând „ouzo”, băutura tradițională. E un abțibild care-ți trezește amintirea Greciei, ca o madeleină proustiană. Așa cum la spanioli e populară sangria, la mexicani tequilla, la ruși vodca, la unguri și ardeleni palinca, la japonezi saké, la nemți schnapsul, la grecie ouzo (dar și Metaxa, altă băutură vedetă a Greciei, e plină stațiunea de reclame și firme cu Metaxa). Strămoșul lui ouzo a fost tsipouro, aceeași rețetă de fermentare, dar fără anason. adusă de un călugăr de la Athos.
.Un turist mai în vârstă, cam mucalit, după ce gustă, decretează: „E un fel de mastica de la noi, nu știți din copilărie?!”. Altul spuse că are gust de ploșnițe, cum auzisem prima dată despre whisky, pe vremea lui Ceau, comentariu gratuit răutăcios, că nu guști ploșnițe,cum mâncau africani furnici vii, care le alunecau pe bărbie, din „sandvici ”.
Am pornit-o haihui pe străduțele stațiunii. Deși înguste, păreau intens luminoase prin casele predominant în alb și albastru – o altă formă de patriotism, culorile drapelului Greciei. Și chiar la numeroase balcoane, pe lângă nelipsitul leandru, era un drapel mic, cu liniile orizontale albe/ albastre. Nici pomeneală să se arboreze drapelul național doar la zi festive și nici atunci fără oarecare jenă, cum știu eu prin unele locuri, nu spui unde…
&
Prima zi, era în ajun de Sânziene. Semnalul a fost spre seară, când copiii au aprins focuri.
Mă oprisem la primul foc, era pe un teren viran, bătătorit bine, între două localuri, pesemne loc de joacă, familiar copiilor. La început era un foc timid, copii de opt-zece ani, desculți, se întreceau care pe care să sară peste foc.La început câțiva copii, apoi s-au adunat tot mai mulți, bineînțeles că băieții săreau, n-am văzut fete curajoase, nu dădea bine pesemne să facă pe băiețoasele! Cei mai mari aruncau pe foc lemne și îi întărâtau copios; în jur, mame cu copii, unele își țineau de rău pruncii de teamă să nu seducă la foc, iar puradeii mai răsăriți se vedea cum sufereau precum cățeii în lesă, uitându-se cu jind la cei singuri, nesupravegheați, care-și făceau bezmetic de cap, se îmbrânceau să sară primii, și iar să sară, până când flăcările s-au întețit, apoi s-au astâmpărat, privind descumpăniți pălălăile de foc.Și era plină stațiunea de focuri.În noapte au rămas mărturie locurile cu urme de jar și cenușă.
Găsesc lăsat pe o bordură de gard, un snop de flori albe, le-am pus la pălărie în loc de sânziene și m-am tot chinuit să fac un selfie demn de facebook!
Pe străzile Timișoarei ar fi fost pline piețele și la margine de drum țigănci cu buchete de Sânziene, chiar să nu fi știut, tot ți-ar fi amintit.
E plin Facebook-ul de fotografii cu sânzienele noastre românce cu coronițe cu flori de sânziene, și în ii mândre. Uneori sunt postări mai didactice, dar fără înghesuială de like-uri: „Sărbătorii Sânzienelor sau Drăgaica, Ziua Soarelui sau Amuțitul Cucului, pentru că începând de acum și până la echinocțiul de primăvară din anul viitor, această pasăre oraculară nu va mai cânta”.
&
A doua zi bineînțeles că am uitat plaja de după masă, m-au furat complet străzile. În față la Taverna „Nikos”, era plin de tineri în costume tradiționale, în toate culorile, că-ț izăpăceau ochii în curcubeu. Aduși treptat de autocare, rămâneau grupați pe trupe, fiecare cu stilul specific al costumului, înfață cu un drapel (ca drapelul de luptă în turnirurile medievale), cu muzicanții de rigoare, un toboșar și un altul cu un instrument cu corzi, mai mic,ca o vioară„de mână”,tradiționalul „bouzouki”.
Părea ca un Festival Macedonean de Sânziene, de fapt era de Sf. Ioan. În 24 iunie, de Sânziene, cum e și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, grecii sărbătoreau deci pe Sf. Joannis. Erau ansambluri reunite ale unui centru cultural din Kilkis, Halkidiki, cu dansuri din Macedonia Centrală, fiecare zonă cu steagul său..
Cu drapelul in frunte (am descifrat pe unul din mătase vișinie, scris cu litere aurii„Prokolimnis” – regiune din Kilkis), și muzicanții în față, au pornit-o pe străzile orașului, însoțiți ca la circ pe margini de trupe de trecători curioși, gură cască așa ca mine și mai ales de mulți copii. În drum s-au oprit la vreo două-trei case, unde la poartă erau pregătite mese cu plăcinte și vin, și au încins o horă, în care s-au prins și localnici jucăuși, în cinstea celui cu numele Ion, Ioannis. Costumele fetelor erau în același stil, cu o eșarfă în triunghi la mijloc și pe cap cu un fes, dar în culori diferite. Au defilat în continuare pe străzile stațiunii, până la un amfiteatru cu trepte din piatră – locul de spectacole.
Trupele au dansat rând pe rând, fiecare cu portdrapelul său. Steagul albastru din fundal, care-i reunește, ca un soare pe cer, are steaua orașului antic Verghina, vechea capitală a Imperiului Macedonean. În față, primul dansator, fluturând o batistă, conducea jocul, ca la sârba noastră, dar pe o muzică lentă, cuminte, aproape monocordă, ca un bolero la care se repetă continuu o temă, același tempo la tobă și bouzouki, ca o „horă de mână” liniștită și perseverentă.
Erau dansatori de toate vârstele și înălțimile, cei mai mici erau cei mai înfocați dansatori, mândri că sunt „în rând” cu cei mari. Și uite cum dragostea mea de ultima oră a ajuns muzica grecească și mi-au devenit dragi ca susurul de izvor dansurile populare macedonene.