xxx

am scris

un adevăr al lumii ce m-a contrazis?

De ce m-oi fi băgat

să scot păcatul din păcat,

păcătuind și eu, biet om, nu fiu de Dumnezeu?

și-așa, închis în rugăciune șiîn sine,

aș fi ajuns mult mai ușor la Tine,

dar pentru ce m-oi fi luptat? dar de ce,

când în vis m-ai mângâiat,

mâinile Ți s-au făcut suspine?

xxx

roua s-a tulburat și crinul

a plâns,

toată dimineața, toatăvdimineața

a plâns în ceața ostenită.

și seninul-surâs cu aripa de azileu rănită…

                        xxx

cu toată iubirea din țara fenește-am iubit.

ca un dușman iubirea și întorcând obrazul…

dușman mi-am fost eu? și dacă pe cel de-al doilea obraz

m-am lovit,

spune-mi, pe cine vei iertași cine va fi pedepsit?

xxx

pendula cântă orele ce trec, eu

sunt ceasul ce-mi va spune ultimul ceas.

mărio, numa’ câta lângă uiagă plec

să-mi spună a ge 60 ge grage câce zîle mi-o măi fi

rămas,

că mă tot sărută de mulți, de prea mulți ani

sărutul din arginții lumii în grădina ghetsemani.

            xxx

nu sunt un învățat, sau cum zicei,

ca să tac nu am atâta știință,

de aceea întreb: i u b i r e a  nu-i o prea grea,

o mult prea grea suferință?        

                        xxx

de ce, fiul meu,

Preasfântă Treime,

nu se poate ridica niciodată

până-nceruri…- coborârea mea

în mine?

Cel ce-a scuipat pe securicomunism

m-au suduit, m-au arestat, mi-au pus cătușe,

doar viersurirea, când am căzut îngenunchi,

m-a, sărutându-mă, ridicat.

picioarele prin lumea-deal nu mă mai puteau duce.

pilat din tribunalul poporului nu s-a spălat pe mâini.

„răniți-l cu lancea”, le-a spus el soldaților,

„dar nu-l răstigniți pecruce.

să rămână în lume doar ca un fapt divers,

eu voi fi pomenit în scrisuri, voi fi slăvit de roma,

el va rămâne trecutul cu numele șters.

dar să vă fie minte străjuită graba!

mai mare decât catedrala neamului în imperiu

să se ridice statuia lui Baraba”.

xxx

până la tine, cititorule, viersuririle-rugăciuni n-au mai

ajuns,

cu mine cu tot în azilul România s-au făcut scrum,

dar într-o zi cu paharul de atâta amar plin…

vei ține, Doamne,-n palmă un sâmbure-poet, mirându-Te

de el, de cântătorul nepământesc de senin?

(cu îngerul izgonit, mărturisesc:

blânzi am băut răchie din pahar… paharul l-am și

sărutat.

Te vei preface, mă vei ierta…

paharu-i pătat

și cu lacrimile sfântului iosum,

sfântului iosum-păcat?)

xxx

în azilul din viața asta … doar un popas!

…și bătrânul-durere-fără-de-lacrimi

ce-n inimă ne-a mai rămas…