TÂRZIU

sângele tău umblă prin mine

iubirile trecute

îmi cer o favoare

pe care o trec cu vederea

e prea târziu

lumina învierii

mi  s-a  topit în palmă

cu ultima ninsoare

mergem la liturghia de-nviere

să mai credem în nemurire

indiferent dacă uitarea

din moarte ne strigă

LEMN DE FLUIER

din piciorul de lemn

al bunicului

am cioplit fluiere

pe care le-am aruncat

în apa râului

in fiecare zi

rând pe rând

au crescut sălcii

peste anii neştiuţi

care se vor frânge

A ÎNCEPUT SĂ NINGĂ

rămas singur

ca o fotografie în alb-negru

uitată într-un sertar –

fulgi îngheţaţi

mi-au încarceraţ privirea

câteva semne

ştiute  numai de noi doi

desprinse din iedera retinei

pe care a început

inexplicabil să ningă

CASCADĂ

huruit asurzitor

lumina despică stâncile

între maluri

un pod curcubeu

fulgerul clipeşte

pe genele tale

o zi

două

o mie

pe ultima

ultima

ne-am să o uit

SCADENŢA VÂRSTEI

într-o zi am mai multe vârste

la sfârşitul zilei sunt prizonier

în propriul meu trup