Din 2019 încoace, Marian Oprea a procedat la o permanentă schimbare de macaz în privința opțiunilor sale, nu doar tematice, dar și de transmitere a mesajului poetic. În pas alergător (2019), Singur printre femei (2021), KO.VID (2022), Alaiul din Sicomor (2023) și, acum, când toate se vor arăta*  sunt cărți în care autorul reușește o performanță mai puțin obișnuită: experimentează un număr redutabil de linii și geometrii arhitecturale care, uneori, împing edificiul poematic până la marginea pop art-ului, a suprarealismului și/sau a dadaismului. El e diferit de la o carte la alta. Iar gama transformărilor e impresionantă. De la versuri/poeme lungi, cvasinarative, cu un puternic suport vizual și de la prozopoeme amplu discursive, la texte concentrate ce mizează pe o total impredictibilă prezență a rimelor interioare; de la poemele minimaliste, de tip haiku, la versuri scurte, tăioase, ce conțin maximum unu sau două cuvinte, formulele testate până acum de Marian Oprea probează în egală măsură o puternică și originală capacitate de a se reinventa mereu, de a propune limite formale inedite și o apetență ieșită din comun pentru schimbarea perpetuă a decorului. Paradoxal, aceste neobosite metamorfoze se produc între aproximativ aceleași limite tematologice.

Astfel, de pildă, dimensiunea politică, socială și civică adăugată discursului liric de la În pas alergător încoace, a devenit o prezență continuă, indiferent de mișcările de suprafață ale poeziei. Ea aduce în poezia lui Marian Oprea o neașteptată virulență a limbajului, o radicalizare a ipostazei de observator al lumii de azi. În forma de acum, ea arată astfel: ”evenimentele/ au scăpat/ de sub control/ banu-i tot mai sărac/ tot mai gol/ nu-s’/ mai negri/ ci africani/ acu-s’ romi/ adio țigani/ nici în socialism/ n-a fost bine/ partidu’ unic/ nu avea rime/ în vers alb/ nu se descurca/ umbre ale/ altor fantome/ și umbre/ pentru ei/ previziunile-s’/ sumbre/ sărmanii/ politicieni/ pentru dolari/ euro yeni/ se folosesc/ alții de ei/ n-au drept/ de veto/ nici în vis” (***). Recurentă e și predilecția lui Marian Oprea pentru un erotism fără frontiere și fără perdea, libertin, incomod, contondent, agresiv, ce denunță pudibonderia și afectează urechile cititorului prea delicat.

Universul liric e proteiform, propune, în când toate se vor arăta, o inedită variantă de antiprozodie dusă la extrem: versurile sunt alcătuite, de regulă, dintr-un singur cuvânt, se construiesc pe verticală, aidoma unei coloane de vocabule; nu au titluri și nici punctuație: ”poezia/ ar trebui/ combinată/ cu alchimia/ să fie atemporală/ să treacă prin zid/ să nu-i mai fie/ foame frig/ să fie deschisă/ să nu-i mai / fie frică/ de moarte/ de apocalipsă” (***) sau:”dacă-i inhibată/ poezia ar trebui/ scoasă-n lume/ să fie curtată/ recitată/ analizată/ decoltată/ și-n ceasu’/ bun/ deflorată” (***). Precum scorpionul din celebra glumă cu broscuța care îi cere s-o trecă Nilul în spinare, Marian Oprea nu se poate abține și strecoară prin gardul majorității poemelor rime interioare ce dinamizează/dinamitează lectura, alertează sonor cititorul: ”o împărăteasă/ vița de vie ne arată/ ce ne apasă/ pune/ accent/ pe moartea cămătăreasă/ ce vine ca babă/ sau domnișoară/ mi-ar fi plăcut vinu’/ de nu era seninu’ / unui gînd/ ce nu mai avea/ nevoie de nimic” (***). După cum, în paralel, strecoară aluzii și trimiteri erotice, referințe trupești dintre cele mai șocante. La limită, când toate se vor arăta, este ca multe altele de până acum, într-o modalitate are îi aparține numai poetului, o carte autobiografică, în care el evocă figuri reale, prezențe feminine curtate, iubite, păstrate în pliurile memoriei, sublimate, concrete și abstacte în egală măsură (Delia, Loredana,Geta, Roxana, Lăcrămioara, chiar și… Oana Zăvoranu), ori prieteni admirați (Traian Abruda, Cristi Căliman, Robert Șerban), în fața cărora Marian Oprea face o reverență delicată, nu lipsită de umor și de ironie: ”robert/ șerban/ (mai/ mult/ publică/ decât/ scrie)/ să/ nu/ confunzi/ fazan/ cu/ turturică/ vulpe/ cu/ miel/ democrațiacu sărăcia/ Viena/ cu/ călinescu/ e sprijinit/ de/ anumite/ elite/ plătit/ diavolu’/ m-a/ ră(tă)cit/ sperjur/ vrea/ să-njur” (***)…

* Marian Oprea, când toate se vor arăta, Editura Waldpress, 2025