Limbaj poetic

Fiecare condei

ascunde cenușa

unei povești.

Fiecare cuvânt

dăltuiește emoție

în inimi rătăcite.

Fiecare vers

este o rană,

care tinde

spre vindecare.

Fiecare silabă,

propovăduiește

strigătul sufletului,

întemnițat într-o taină.

Iluzia

Lucruri efemere

străbat profund trăirea,

cu gust amar și dulce,

ce zdruncină iubirea,

încolțind din pietre,

din neștiutul fir

ce îndeamnă

la tăcere,

aflându-se în delir;

Și poartă

pe-ai săi umeri

fisurile învechite

ce rătăcesc și umblă

prin lume nedorite,

oprind din întâmplare

dorința ce împarte

atâtea gânduri sumbre

atâta nedreptate!….

Caută-mă….

Caută-mă acolo unde m-ai lăsat

În nemurirea unui asfințit,

Caută-mă pe brâu de dor curat

Scrijelind iubirea în sufletul zdrobit!

Caută ce inima îți cere

Dă buzna peste gânduri prăfuite,

Caută secundele-n tăcere

Și clipele de viață, risipite…

Caută-n frunzișul umbrelor stelare

Unde ți-ai dorit cândva să mă găsești,

Caută-mă-n țipătul vorbei care doare

Departe, tot departe, tu îmi ești…

Dorul tău

Dacă răscolind prin gânduri,

Chipul meu o să-ți aparā,

Dă-mi de veste, printre rânduri,

Dorul tău să nu mai doară!..

Și dacă noaptea te cuprinde,

Iar luna plânge printre nori,

Trimite-mi gândul tău în șoapte,

Să-l port cu mine până-n zori.

În miez de clipă, tainic, blândă,

Voi strânge dorul tău la piept,

Iar între noi o punte-ascunsă

Va șterge drumul cel nedrept.