Ospățul iubirii

jarul din buzele tale mi-au ațâțat dorința
către vâlvătaia care urma să încălzească
sânul mărturisirilor, cu toată-ngăduința,
apoi să așeze între noi liniștea sufletească.

spațiul odăii era umplut cu sincronizarea
precisă a pulsului, într-un ritm de simfonie,
dispus pe o laiță pentru interpretarea
partiturilor în duet și în deplină armonie…

căzusem singur în ispita preludiilor tale
încât gustul simțurilor umbla nestingherit
prin toate labirinturile ce îmi ieșeau în cale,
iar după ospățul iubirii, ne-am podidit!

Lacrima toamnei

Lacrima toamnei
a-mprăștiat prin mine
Melancolii uitate
prin calendar
Și zbor de păsări
ce vor să îmi aline
iubirea damnată
cu dulce și amar!


Este un sentiment
al răscolirii mele
pe tărâmul
anotimpului sfios
unde anii se-ascund
după perdele
iar toamna își azvârle
castanele pe jos!

Zăcămintea de nuanțe

Mă doare dragostea dintre cuvinte
Arzând pe vatra-nsuflețirii noastre

Un fel de veghe de liniște cuminte
purtând pe umeri păcatele ca zestre !


Doar trupul tău picant din așternut
Mă aștepta în straie de dantelă

Să mă înfrupt din fragedul sărut
Limpezind iubirea mea rebelă !


Pe urmă să regret că n-am rămas,
Definitiv în zăcăminte de nuanțe
Care zâmbea cu gust primejdios

Mereu acoperită cu frunze fără glas
când clopotele toamnei sparg distanțe
Și îmi azvârle făgăduințele pe jos!