RAPSODIE DE TOAMNĂ

Doamne, era atât de zveltă
şi privea atât de tandru în jurul său,
că mă temeam s-o ating şi cu privirea,
să nu care cumva s-i tulbur visele.

Şi zilele treceau, treceau
cu mine retras în tăcere,
cu ea traversând lumea toată
cu frăgezimile sale inocente.

Timpul părea că abandonase
orice altă preocupare,
lăsând toate cele în paragină,
doar ca să-i facă ei pe voie.

Când mi-am dat seama că ea nici nu existase,
era prea târziu să-mi schimb părerea –
toamna mi s-a cuibărit în vise
şi vântul şuiera a pagubă.

IN SATUL NATAL

Cum se face că o zi întreagă
n-am mai întâlnit niciun cunoscut,
n-am mai recunoscut nicio cărare
dintre cele pe care am hoinărit cândva,
cum?

Cum se face că până nici naşul care m-a botezat
nu m-a mai avertizat să am grijă
că s-au înmulţit câinii vagabonzi
şi că nici prăvălia cu bomboane
nu mai e deschisă,
Cum?

… In cele din urmă, tot m-am dumirit:
Nici copilul de acum treisferturi de veac
nu mai există în satul meu natal.

MAGIE CORECTĂ

Tu zici că nu mai crezi ce spun pietrele
Şi că-ţi doreşti să crească iarba
Şi peste sentimente.
Nu ştiu de ce nu mă miră spusele tale
Venite ca un protest
După ce nu te-ai înţeles cu tăcerea.

În parаlel se derulau alte nişte vise
Luând forme ciudate, de fluturi,
Şi erau atât de apropiate între ele
Că semănau cu o lună enormă
De care se sperie lumea.

Undeva unde se intersectează vrerile
Cu timpul cel suferind de neîncredere,
Mâine copacii vor fi cu coarne

Şi toate s-or retrage în sine
Ca să avem noi suficient loc
Pentru o nuntă de aur
Ca să nu zicem că n-am avut noroc
Măcar odată în această viaţă.

SECVENŢE CU NIŞTE FIINŢE CU SUFLET

Se zvoneşte că iarăşi vor ataca urşii
Şi că pe-nserate v-a-ngheţa zarea,
Că vine un anotimp neclar,
Imprevizibil şi greu de digerat.

Uite, şi apele au ieşit din matcă
De trei ori în ultimul secol,
Şi patru cutremure-au scuturat
Toate fortăreţele viselor,
Dar cele ce vin se pare că-s şi mai şi.

Haideţi, deci, să ne închidem în noi,
Să ne scoatem ţepii la vedere,
Să ne îmbăiem cu ape veninoase
Şi să privim din carapace
Care dintre zvonuri are sorţi de izbândă.

Dacă s-a pus de o alarmă falsă,
Nu-i vom mântui de deochi
Nici pe cei pizmuitori,
Nici pe cei panicarzi –
Să-şi poarte singuri stigmatul ereziilor.

Dacă se cască prăpastia,
Ne-om duce-o şi noi cum ne este scris,
Că doar, pe lângă carne şi oase,
Мai avem şi suflet.