* * *

Întîi s-a îndrăgostit de scrisorile tale anonime.

Apoi de poștașul ce i le aducea.

El avea chip, tu nu. El o mîngîia,

o plimba pe bicicletă. Tu îi scriai

să se ferească de o viață obișnuită.

Să caute cheia de la casa din vis,

unde o vei aștepta mereu, pregătit să

plecați în călătoria în care nu iei cu tine nimic.

O vreme, a căutat-o. Apoi, firesc,

s-a măritat cu poștașul.

Lentoarea vieții, copiii, războiul.

Tu, generos, ai continuat să îi trimiți scrisori

nesemnate. Din ce în ce mai des.

Nu știai dacă le citește ori nu.

Unde le ține ascunse. Le arde pe furiș, noaptea?

Cert e că, mulți ani, doar datorită lor

bărbatul ei nu și-a pierdut slujba.

Au trecut anii. Pentru ea, casa din vis

a rămas încuiată. O amintire de tinerețe,

cînd păsările își făceau cuiburi în ceață și ciripeau vesele.

Într-o zi, femeia a murit. Banal, cum trăise.

Bărbatul ei, poștașul, a îngropat-o cu inima amară.

Nu avusese curajul să-i mărturisească, nici în ultima clipă,

că misterioasele scrisori de dragoste i le scria chiar el.

* * *

Se zvonește că una dintre păsări ar cloci un ou

cu bănuțul pătrat. Puiul ei nu va putea fi numit

cu nici unul dintre cuvintele știute de noi pînă acum.

Nu îl va hrăni. Îl va arunca din cuib, înainte de a

învăța să zboare.O să supraviețuiască

ciugulind din propria-i umbră de pe pămînt.

Ca punctul din i. Îl vom recunoaște ușor:

va avea doar o aripă. Mereu alta.

* * *

Trebuie să învăț ce să păstrez și ce să lepăd.

Aidoma păsării ce clocește două ouă, deși știe

că nu va putea crește decît un singur pui.

Cum a ales regele pe care dintre fiii săi gemeni să

îl păstreze și pe care să îl sacrifice? Nu îi e teamă

că cel jertfit se va întoarce, într-o zi, și îi va lua tronul?

Ori, în taină, tocmai acest gînd îl ține viu? Înainte de a

mă naște, simțeam că în piept îmi bat două inimi. Una era

a mamei tale, m-au mințit. Mă prefac și acum că îi cred.

Aștept ca, după moarte, să o primesc înapoi.