Întâi au distrus ziarele. Lumea nu a protestat pentru că exista Internet și toate informațiile erau acolo, bine dospite.

Apoi au îndrumat oamenii să arunce cărțile pentru că aveau Internet și se putea citi mult mai mult și mult mai bine acolo, în nori.

Ca urmare, trebuiau distruse și puse pe foc bibliotecile cu cărțile rămase, pentru că pe Internet stăteau grămadă bibliotecile virtuale.

Picturile, desenele, acuarelele și celelalte verișoare ale lor, la gunoi, pentru că Internet-ul gemea de cele mai bune producții ale tuturor și ale nimănui.

Sculpturile, cu buldozerul peste ele, că toate erau rasiste, xenofobe, aveau gen vizibil și deranja, deci erau incorecte pentru toți. Plus că pe Internet puteai ciopli și modela orice, începând de la caractere și terminând cu eu-rile proprii.

Teatrul, la ce bun? Tot pe Internet se găseau podcasturi și tuburi și dramolete cu de toate. Fimul, la fel.

Casa și grădina o puteai găsi, de asemenea, pe Internet și te puteai bucura în 3D, sau mai multe D-uri, de orice locuință din lume, iar în parcul propriu imaginar aveai posibilitatea să cultivi toate plantele din lume și să crești și îngrijești ce animal îți trecea prin cap, chiar să compui, după puterile minții, orice dihanie.

Conversațiile, discuțiile, controversele, râsul și plânsul, astea fuseseră de mult timp eradicate.

Și la un moment dat cineva sau ceva a apăsat un singur buton și Internet-ul s-a oprit. Pentru totdeuna și pentru toată omenirea. Care omenire devenise o masă amorfă, gelatinoasă, ca meduzele, și la fel de inteligentă. Se ciocneau humanoizii pe străzi și, pentru că erau așa, se alipeau, formând bancuri tot mai mari de oameni asamblați și vâscoși. Nu după mult timp toți s-au unit într-o masă uriașă, fără formă, apatică și dezorganizată, care gâfâia și care a început să înghită toată fauna și flora de pe Terra. Când nici acestea din urmă nu au mai existat, omenirea, în prea plinul ei, a explodat și a acoperit singurul soare disponibil.

Fraza (citată din memorie, după Martin Niemöller, pastor luteran german, din scrierea “First they came for…”: “La început au venit după evrei. N-am zis nimic, pentru că eu nu eram evreu. După aceea au venit după comuniști. N-am protestat, pentru că eu nu eram comunist. I-au luat apoi pe catolici, iar eu nu eram catolic. În final, au venit după mine. Nimeni n-a spus nimic, pentru că nu mai era nimeni să vorbească.”

Parafraza corolar: La început a fost Cuvântul. La sfârșit nu mai era necesar.