În anul 2025 importantul poet român Eugen Dorcescu a publicat o nouă carte, bijuterie literară și editorială, cu titlul Psalmi miezonoptici, la Editura Waldppress din Timișoara. Este o carte în culori blânde, calde, cu o copertă în care titlul este scris cu un font arhaic românesc pe  fond auriu, armonia cromatică fiind  consonantă  întru întreg designul cărții, dar inducând și o trimitere spre  lumina odăjdiilor arhierești.

Coperta I prezintă  fotografia unei lucrări în ceramică, pe soclu de piatră, intitulată de către autor, sculptorul Remus Irimescu, Comunicare. Este în rezonanță cu substanța psalmică a scrierii, o întrupare  și, deopotrivă, spiritualizare a materiei care cuprinde apa, focul și lutul,  însuflețite de harul creator al sculptorului, într-o tensiune  a soclului de  piatră  menită să ocrotească trăinicia celor create și necreate.

Coperta a IV-a este luminată de un instantaneu vizual al poetului, surprins de Mirela-Ioana Dorcescu, în vremea scrierii cărții, în curtea Bisericii  din Parcul timișorean Dacia. Imaginea este însoțită cu un text poetic de un rafinament propriu autorului, text care merită redat în totalitate, pentru că este portalul majestuos prin care putem pătrunde în spațiul liric propriu-zis al cărții: „Cândva //  Pe-alee-n fața mea-un porumbel./ Descins din albăstrimi, ca Sfântul Duh./ Un mesager de raze și de puf,/ Chemându-mă, din lume, către El./ O clipă a durat. Sau nici atât./ S-a revelat o clipă Cel Ascuns./ Dar, cât a fost, a fost îndeajuns/ Să-mi smulgă lațul morții de la gât./ Verdeață-n jur. Copaci. Și flori. Și-un cer/ În care urbea-ntreagă se topea./ Sorbeam adânc. Eram. Și El era./ Și-aștept să vină iar de nicăieri.”

Dincolo de aceste uși de altar împărătesc pătrundem în templul  cărții lucrat cu acribie de maestru. Sunt precizări ale autorului că psalmii 2-26 au fost scriși „între finele lunii martie 2025 și debutul lunii mai 2025”, fiind desăvârșiți până la începutul verii 2025, iar psalmii 1 și 27 au fost realizați cu mulți ani în urmă (1995), dar ei au  destinul de deschide (1) și închide (27) „ adecvat și convingător desfășurarea înțelesurilor”. Urmează o Predoslovie (Fatum) și, la finalul cărții, o sintetică Biobliografie  despre autor și scrierile sale, precum și relevante opinii critice despre poezia lui Eugen Dorcescu ale unor importanți critici literari (Virgil Nemoianu, Andres Sanchez Robayna, Ion Pop, Luis Leon Barreto, Zenovie Cârlugea, Alexandru Ruja, Cornel Ungureanu).

Poezia lui Eugen Dorcescu este, în întregul ei, impresionantă ca o muzică psaltică, cuvintele meșteșugite induc stări existențiale, nu comunică doar foneme, sensuri și semnificații. Psalmii miezonoptici, inevitabil, sunt asociați în sensibilitatea cititorului, cu reverberații sacrosancte, cu tradiția scrierii psalmilor de la textele biblice la poeții moderni, cu psalmodierea ale cărei sunete le pot cu adevărat percepe numai cei care își închid perfect cercul vieții cotidiene spre a se putea deschide   cunoașterii divine. Psalmul, ca text poetic, este, de regulă, însoțit de muzică, sub diferitele lui forme: laudativă, de intimitate spiritualizată, de revoltă, de smerenie, meditativă etc. Au fost făcute clasificări ale psalmilor bisericești (teologul Hermann Gunkel): imnuri, lamentații comunitare, lamentații individuale și cântece individuale de mulțumire. La acestea se adaugă psalmii regali ori psalmii didactici.  Chiar denumirea acestor divine texte este legată de vechiul instrument care le acompania „psalterionul”(gr.) instrument cu coarde care pot fi ciupite (ca la harpă), prin alunecarea arcușului (ca la țiteră), sau lovite cu ciocănele învelite cu un țesut moale (ca la țambal). Este și o perspectivă asupra specificului muzicii psaltice, deosebit de complexă, cu sonuri din  locurile și vremea când „s-a pus în mișcare” leagănul creștinismului.   

Am făcut această paranteză referitoare la psalmii biblici și la muzica psaltică tocmai pentru a separa planul creației poetice de tradiția textelor bisericești, pentru că psalmii miezonoptici numai prin denumire fac trimitere la aceștia. Ei sunt, într-un plan metaforic, pe alte linii existențiale de introspecție și intensitate spirituală. În primul rând acest melodios cuvânt alcătuit de Eugen Dorcescu, „miezonoptic” („de la miezul nopții”), induce starea de interiorizare într-o atmosferă de retragere absolută a zilei cu toate cele terestre ale ei, o predispoziție la meditație, a cărei temă centrală este ridicarea spre relația cu divinitatea. Este o cale spre reverie, spre meditație lirico-filosofică, ca un dar care poate fi primit numai prin citirea și recitirea fiecărui psalm: consonanța cu poetul în transmiterea unei stări existențiale privilegiate, apropierea de lumina divină, care există dincolo de întuneric sau, mai ales, în mijlocul întunericului. Desigur că pot fi recunoscute, desprinse și descrise teme majore ale poeziei din totdeauna, cum ar fi tragismul ființei individuale, bucuria iluminării divine, tensiunea dintre aspirație și ideal, meditația lirică asupra minunilor templului naturii, introspecția asupea sensului vieții etc. Dar însoțirea de către cititor a periplului poetic al autorului este o cale proprie de salvare a fiecăruia și a tuturor dimpreună, prin invocație firească, necesară, nu căutată la ceas de nevoie, ci din preaplinul ființei apte de înălțare divină: „Sunt, dintr-o dată, precum/ albia mării de ape,/ de cunoașterea Ta/ legănat și/ prea plin./ Ah, fericirea aceasta,/ mi-e/ de-ajuns./ Prea de-ajuns,/ Mă cutremură gândul/ că Tu/ mi-ai răspuns.”(2) În psalmul 12 este o mărturie asupra propriului suflet care nimic nu este fără răspunsul divin: „Sufletul meu tânjește,/ Te iscodește/ în văzduhul din zori,/ în văzduhul amiezii,/în văzduhu-nserării… //Sufletul meu,/ pescăruș/ înnoptat, //călător,/ abia-ntrezărit, deasupra/ delirului/ mării.”

Când facem referire la această formă de expresie, totuși poetică în primul rând, psalmii, ne vin în memorie și alți poeți români, cum sunt Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, ori Daniel Turcea. Însuși Mihai Eminescu în „Răsai asupra mea” are un text de rugăciune psalmică. Fără a ne încumeta la o analiză tematică și stilistică a poeziei psalmice a  acestor autori putem afirma despre ceea ce îi este specific lui Eugen Dorcescu- dăruirea propriei ființe unui dialog interior cu divinitatea, cel puțin în cazul prezentului volum, cu accent pe experiența nopții ca spațiu și timp ale revelației, o ieșire din limitele rugăciunii spre sensibilizarea ontologică a ființei. Este și suferință, dar și bucurie, angoasă dar și iluminare, este nu doar așteptata  și inevitabila trecere, dar mai ales starea în care omul se apropie de uniunea cu divinitatea ca o recompensă a suferinței individuale și de comuniune cu semenii. Într-un sens pascalian psalmii miezonoptici, prin invocarea divinității, dau seama de faptul că fragilitatea umană este un dar divin, care dă sens unei existențe dramatice tocmai prin păstrarea legăturii cu Dumnezeu; omul nu este doar o trestie cugetătoare, ci și o ființă de lumină divină, dacă și numai dacă regăsește în el însuși, în interioritatea sa cea mai profundă, izvorul sacrosanct al vieții și al morții. „Ce fericit sunt,/ Doamne,/ sub veghea și/ sub aripa/ Ta!/ Deasupra Cerul,/ dedesupt negura./ Și-mprejur/ o liniște mare/ și grea./ Locul Tău e/ niciunde./ Timpul Tău e/ nicicând./ Duhul îmi spune că/ Tu ești/ aici, în inima mea,/ fiindcă și eu,/ aidoma Ție,/ aștept/ așteptând.”(22) În alt psalm miezonoptic este sugerată fragilitatea ființei individuale în raport cu conștientizarea limitelor, dar și calea de salvare prin sămânța intimă a dorinței de purificare întru ridicarea spre divin, spre absolutul care ne poate salva din prizonieratul terestru. Noaptea este momentul când, slăbiți din chingile zilei, avem șansa să-l regăsim pe Dumnezeu numai prin smerenie și disponibilitate meditativă, dar să venim spre El cu toate ale zilei din care ne desprindem, ca pescărușii mării poposind în palma Creatorului pentru a-și putea continua, apoi, zborul: „Pescăruși,/ peste mări. Peste/ mare./ Suflete  sunt, de/  poeți, de/ profeți,/ încărcate de/ soare și/  sare./ Se topesc,/ spre-asfințit,/ îndrăzneți,/ mereu altul și/ altul./ Zbor înalt,/ zbor divin,/ fericit! // Palma Ta le/ deschide/ înaltul.”(16)

Cred că se cuvine făcută o remarcă referitoare la limbajul poetic al acestor psalmi. Sunt expresii lirice dense, uneori austere, dar cu puternice sugestii religioase, inspirate și cu nebănuite valențe metaforice. Și, sper să fiu convingător observând că Eugen Dorcescu, cu harul deschizătorilor de drum, introduce în limbajul nostru un cuvânt cu mare încărcătură poetică și ontologică :”miezonoptic”. Este adevărat că termenul se regăsește în limbajul bisericesc ca rugăciune (slujba) de la miezul nopții, dar prin poezia lui Eugen Dorcescu pătrunde în limbajul poetic ca un inovator de căi lirice, dar și de orizonturi metafizice și ontologice, sens în care am putea parafraza și noi :” ce căutăm noi , prieteni, în întuneric, dacă nu lumina cu care să mergem mai departe?”

Nu mă încumet să fac ierarhii valorice, mai ales pentru poeți și cărțile lor dar, pentru mine, volumul „Psalmi miezonoptici” al maestrului Eugen Dorcescu este un reper între cărțile de poezie apărute în anul 2025.