Vă scrie curcubeul

Astăzi mai pășesc pe lacrimi
până îmi compun o mare,
Cu un curcubeu pe talpă,
apa slovei dă culoare.
Iar de seacă gândul apei
la lumina despletită
Dintr-un vers șoptit de îngeri,
preacurat, fără ispită,
Mã golesc și eu de sensul
ce rimează cu speranța,
Inima-și așteaptă cerul,
care-mi reconcepe viața.
Îmi dă aer poezia,
trag seninul în plămâni,
Rimez bolta cu pământul
până orizont devin,
Fericită, sorb cu sete,
apa ochiului ceresc,
Din înalt culeg lumina,
prin culoare să pășesc
Și să scriu cu curcubeul
tot ce îmi șoptește harul,
Până visul despre îngeri,
își va retrăi tiparul!

Scrisoare pentru vânt

Vântule, dă-mi aripile tale,
să mă ridic până la ultima vamă
a văzduhului,
învață-mă să merg pe ape,
să mângâi izvorul – lacrima pământului,
să ating nuferii – zâmbetul apelor
și crinii – fecioria câmpului.
Vreau să-mi prind în păr
visul la depărtări albastre,
să-mi făuresc colier din stele.
Vreau să privesc
în ochii azurii ai cerului,
să le sorb ploile salmastre –
dulcea lor lăcrimare.
Vreau să alerg cu tine
pe cărări cerești,
să culeg rouă stelară,
să sărut obrazul soarelui
și fruntea lunii
să fiu eliberată
din lanțurile clișeelor,
să am libertatea de a șopti,
de a cânta la strunele dorului.
Învaţă-mă, vântule
a bate la ușa inimilor,
iar spre apus de viață
la porțile Raiului.

Darul mamei

Mi-ai prins, mamă, în păr polen de ger,
Și flori de lapte pentru prunci de rai,
Și rozele vântului, rupte din cer,
Să le respir când nu-mi rămâne trai.

Mi-ai dăruit un răsărit în coltul buzei,
Si poate un apus ascuns în rid,
Muguri încheind mâneca bluzei,
Pe ramul primăverii tale înflorind.

Mi-ai oferit în cana fără plin
Un ocean revarsat în ulcior,
Un câmp înflorit în cămașa de in,
Copacul speranței si frunza de dor.

Tu mi-ai făcut în dar ninsoarea,
Mi-ai împletit pulover, fulg cu fulg,
Să-I port pe suflet ca pe o culoare,
Astfel încât mai albă să ajung.

Și zi de zi îmi dai un cer cu care
Mă învelești să-mi fie mai senin,
Tu mă adormi cu tâmpla mea pe soare,
Cântându-mi la stele ce clape devin.