Fac ochi trezit de razele astrului zilei în dimineața de Rusalii  și când aud clopotele bisericii Sfânta Pulheria îmi zboară gândul la divinul Gabito. Moșmondesc prin baie și după ce mă înviorez cu apă rece merg la biserica pârcovăcenilor și îngenunchez la liturghia săvârșită de părintele Nicolae Crăciun. Prânzesc în cuhnie la Liliana, sora mea, iar după siestă încalec Golanul, vorba vine, și-i dau bice pe drumul Sticlăriei, satul străbunicei paterne, Safta Vornicu, și ajung la Cumpăna Sângeapului. Ceahlăul se întrezare în boarea norilor dinspre miazăzi, dar nu vrea să-și arate fața. Călăresc curbele cu asfalt de top la Slobozia -Siețel, la fel de ascuțite precum cele ale Transfăgărășanului, iar în centrul de comună e joc de Rusalii, ca odinioară, dar cobor spre Lespezi și după ce trec podul peste Siret pălesc în Heci, în apropierea gării unde, în vara lui 1986, am descărcat împreună cu Coțoflea, Vasile al lui Huțanu,  băietul în Patret, Râpcea, Roșcatu, Mitru Sabinei, Grigore al lui Ciobanu, Băboi, pârcovăceni de top, balastru pentru taluzat drumuri forestiere în Codrii Hârlăului, Dolhascăi, Iorcanilor și Tătărușilor.
– De unde sunteți?
– Din Vrancea.
– Cu cât le dați?
– Cu 50 de lei kilogramul!
Stuchesc sâmburii de la cireșe pe fereastra mașinei, dar nu o iau pe drumul spre mănăstirea lui Petru Rareș din poiană, ci intru mânat de-o amintire spre Tătăruși, iar Golanul mă probozește.
– Nu-i frumos ce faci?
– Tu vezi-ti de treaba ta! Dacă-i cal să tragă o zîs humuleșteanul, nu să aibă păreri.  Asfaltul este de top și precum feciorul de împărat din basmul favorit al lui Constantin Noica, nu mai recunosc locurile. Indicatoarele mă scot din încurcătură și fac mas lângă cantonul silvic rămas în codrul amintirii. Pânza îngălbenită a astrului nopții învăluie  cabana din mijlocul pădurii și consătenii mei se ceartă aprig pe tema colectivizării. Rachiul de pere cumpărat de la o vădană știrbă din Gulia și tăcerea mea îi îndârjește. M-ar fi vrut un arbitru drept în această dispută, în calitate de student la Facultatea de Istorie a Universității din Iași, dar Mitru Sabinei se răstește la ei.
– Lăsați băietul în pace, bre, v-o luat rachiul mințile? Nu-i lua seamă, Radule!
Era o ofensă a Istoriei căreia nu aveam cum sa-i găsesc dezlegarea atunci, iar consătenii mei au luat-o ca atare. Fotografiez codrul înverzit și seren, iar muntele magic  rămâne ascuns în zarea dinspre miazăzi și pentru că la capătul Iorcanilor, spre Forăști, drumul nu mai este asfaltat, Golanul mârâie și ne întoarcem spre Uda, iar de aici fac dreapta spre Homița, trecem pe lângă Moft Events, o locație fățoasă și discretă, cunoscătorii știu de ce, pălim în Moțca, după ce ne-a zâmbit cabana vânătorescă din apropiere și înainte de a intra în târgul de pe Siret  zăresc făptura Constanței Marino Moscu fâlfâind în razele asfințitului. Zidul casei de cultură din burgul moldav, este scorojit, iar chipul cuconului Mihail este tăcut ca un mormânt. Alimentez Golanul la Petromul dinspre celălalt capăt al orașului apoi intru în noapte…
(Fragment din volumul, în pregătire, cu acelaşi titlu)