Sociolog, critic literar, eseist și prozator,  profesorul universitar Adrian Dinu Rachieru are o operă impresionantă, scriind cu egală plăcere despre clasici, cât și despre contemporani, despre poeți, prozatori sau critici. Astfel, în timp, Eminescu și Creangă s-au întâlnit cu Adrian Marino, Nichita Stănescu și cu atâția alții într-o panoramă a literaturii române. Cu mult interes se citesc volumele domniei sale având în prim-plan raportul dintre ideologie și literatură (,,Literatură și ideologie” și ,,Politică și canon literar”), cărți despre derapaje, oportunism și dereglarea unor mecanisme ale scriitorilor români aflați sub povara vremurilor.

În volumul Puzzle banatic. Printre prozatori (Iași, Editura Junimea, 2025), criticul grupează autorii în nouă mari secțiuni, clasificări utile pentru cititorul aruncat într-un ocean editorial cu puține insule de valoare unde ar putea ,,acosta” și cu posibile sechele date de diagnosticul pus de Lucian Blaga încă din 1926, atunci când numea paradoxul bănățean: în ciuda unei semnificative culturi etnografice, zona avea puține personalități creatoare.  Un critic de talia lui Cornel Ungureanu accentua ,,suferința” atunci când scria că ,,primul roman plauzibil al Banatului” a apărut abia în 1947 – ,,Lume fără cer”, de Virgil Birou.  În acest context, Adrian Dinu Rachieru menționează într-un sintetic text de deschidere (,,În loc de argument”) că misiunea acestui ,,Puzzle banatic” este de a descifra ,,specificul bănățean, chiar dacă el, prin absorbție și amestec populațional, prin rurbanizare (judecând sociologic), s-a mai estompat. Mai cu seamă prozatorii, credem, <prind> astfel de metamorfoze, definind blazonul unei regiuni <de margine>, ex-centrică, la răscruce de culturi, explorând bogăția ei culturală.”

Cei aproape  optzeci de autori selectați construiesc chipul polimorf, surprinzător, atrăgător sau doar dezamăgitor al unei proze care s-a dezvoltat năvalnic în ultima jumătate de secol, fără a mai simți că situarea în provincie ar fi un factor inhibator. Dimpotrivă. Domnul Adrian Dinu Rachieru surprinde cu finețe acest proces complex, din uriașul material livresc reușind să extragă esențele în formulări definitorii pentru un scriitor sau altul. De pildă, Viorel Marineasa ,,împacă, într-un limbaj savuros, precizia notației cu melancolia, rezultând o comedie deghizată, tăvălită în sarcasm”, în timp ce Daniel Vighi, prietenul său, este ,,exuberant, ficționalizând cu tandrețe și ironie, ghiduș, cu umor boem”, un ,,revoluționar fără privilegii.”

Cele peste patru sute de pagini trăite împreună cu scriitorii Banatului reprezintă un adevărat spectacol.