După o foarte productivă experiență de externalizare cu volumul româno-francez Deșertul de cuarț. poeme în bătaia vântului/Le Désert de Quartz. Poèmes au gré du vent (2023), în traducerea Gabriellei Danoux, George Schinteie recidivează, doi ani mai târziu**, cu o culegere, de astă dată, româno-spaniolă, nimic fără timp. poeme pentru un anotimp inventat/nada sin tempo. poemas para una estación inventada**. Deosebirea e că, dacă prima carte bilingvă a apărut în România, culegerea în limba spaniolă este publicată de o editură din chiar capitala iberică, în tălmăcirea părintelui David Băltărețu, doctor în drept canonic și cunoscut promotor al literaturii române în Spania, alături de Eugen Barz, fondator și coordonator al Revistei Literra Nova și al editurii cu același nume din Madrid.
O primă observație importantă este aceea că autorul păstrează, în continuare, o tradiție de el inventată: de la 66. Poeme dintr-un timp înrămat încoace, toate volumele sale poartă un soi de subtitlu sau de titlu prelungit, care lansează o anume perspectivă asupra întregului, dirijează lectura în direcția intenționată de scriitor: 67. Poeme dintr-un timp înrămat; 68. poeme cu fereastra deschisă; Deșertul de cuarț. poeme în bătaia vântului și, iată, acum, nimic fără timp. poeme pentru un anotimp inventat. Dacă nu am ști că George Schimnteie este un calofil, îndrăgostit de cartea-obiect, frumoasă în sine, grafic și numai, am crede că împrejurarea e întâmplătoare. Dar ține de evidență că poetul este un fin și abil strateg în promovarea prezențelor sale în spațiul pubilc, în concordanță cu atenția acordată fiecărui detaliu; forma și fondul trebuie să aibă, întotdeauna, rafinament, eleganță, distincție. Să iasă în evidență. Să atragă și să rețină atenția, să fie remarcată. Din acest punct de vedere, George Schinteie este, în poezia de azi, un veritabil arbiter elegantiarum: nu doar aparența exterioară a cărților produce impresie, ci și chiar poezia lui, construită după reguli arhitecturale precise, în care nimic nu e lăsat la voia întâmplării, liniile de contur sunt delicate până la părea, uneori, fragile; narativele lirice sunt coerente, au rotunjime, inspirația e riguros controlată, iar imaginația lirică – strunită de luciditate.
Îndelung elaborate și șlefuite temeinic, poeziile lui George Schinteie au o frumusețe inefabilă și o transparență de cristal, surprind prin fluență și claritate: ”când m-am născut/ din țipătul mamei a zvâcnit o umbră/ pe care-o port ca pe un rucsac/ gata mereu de plecare// într-o zi însă umbra va dispărea/ și nu-mi va lăsa niciun semn de plecare/ e ca și când iubirea ce mi-o purta/ se topea într-o clipă/ iar eu alergam după clipa aceea/ și nu știam să-ntorc ceasul” (Uitam să întorc ceasul).
Ca și în volumele anterioare, polii demersului poetic rămân iubirea și timpul, cu o vizibilă înclinare spre acesta din urmă: copilăria, tinerețea iluzorie, maturitatea caducă, amurgul senectuții pândit de fantasmele trecerii spre dincolo sunt componentele anotimpul inventat care este viața ea însăși. Încetul cu încetul, s-a redus turația motoarelor îndrăgostirii, plăsmuirile amoroase sunt mai raționale, iar poetul – mai conștient că erosul e versatil și că singura reflecție cu adevărat semnificativă este cea privitoare la trecerea vremii și la efectele ireparabile ale acesteia asupra ființei: ”tot mai obosit îmi e zborul/ pe care-l încerc în fiecare noapte” (Zbor într-un singur sens) sau, în poemul titular care și încheie volumul: ”La marginea vieții timpul obosit/ caută subterfugiu ca să amăgească/ frângerea zborului în silabe/ vin corbii hămesiți și se-nfruptă cu nerușinare/ nimeni nu-i alungă nimeni nu-i atinge// lumina abia îndrăznește/ să străpungă sângele nopții/ invitând îndrăgostiții întârziați/ s-o întindă împreună cu untul/ pe-o felie de pâine/ la marginea vieții nimic nu contează/ fără timp” (Nimic fără timp). Rămâne de văzut care va fi impactul acestei creații în spațiul iberic. Până una alta, George Schinteie impune în literatura română de azi imaginea unui scriitor pe deplin stăpân pe secretele poeziei.
*George Schinteie, nimic fără timp. poeme pentru un anotimp inventat/nada sin tempo. poemas para unaestación inventada, Editura Littera Nova, Madrid, 2025