CRUCEA DIN STEJAR

Lui Marian Odangiu

De la Valea lui Liman spre Mânăstire-n sus

O cruce latină dintr-o bucată

Cu semeţie s-a urzit ermetizată

În trupul de stejar

În visul său ciudat

Pădurarul parcă scotea cartofi

Şi-n pocnetul zorilor

Ca un orfevru tăiase lemnul

Iar unealta lui sărise ca de pe un os pietros

Aşa cum crucea-i permitea

Pe dedesupt şi peste cap

Şi omul nu putea să despice lemnul

Decât cum dorise inima şi creştetul

E un miracol acea cruce

Născută în inele de stejar

În faţa căreia trecătorul cu statornicie se apleacă

La biserica Acoperirea Maicii Domnului

În timp ce admiram

Blândeţea semnului aflată

În crucea de stejar

Toaca flutura la zâmbete crescute-n floare

Vestind povestea noastră

Ca pegasul din mitologia greacă

Peste marea-naltă sidefată

DIN RÂNDUL VIEȚII

Poetului boem Damian Ureche (1935-1994)

Fuga noastră lasă-n urmă rândul vieții

Când viața n-are rând se pierde tinerețea

Dar pașii dimineții cu razele din floarea vârstei

Rămân nepăsătorii sardonicului rând

Când îndoiala aș vrea treptat să o suprim

Exultă viața efemeră și apoi nu râde

Prin negura timpului ea pare a fi o stemă

De culoarea vremurilor de ieri și de apoi

Ca o parabolă dintr-un zbor catifeliu

Pildui și alegoric precum al unui colibri

POARTA POEŢILOR CAVALINI

Lui Nichita Stănescu, Anghel Dumbrăveanu, Petre Stoica, Srba Ignjatović şi Adam Puslojić

S-au pornit şi-au început să vadă

Cu nasul cu ochiul ,,Totuna”

Cu inima în clipoceală

Îngerul le-a spus să treacă să intre

Şi inima le tresări de bucurie

Ca sângele în agitaţia sârbească

Apoi din borne parcă a crescut o Poartă

Cu talpă şi ceafă

Ca un arc de triumf

Drept templu al poeţilor cavalini

O-ntrezărim ca pe-o inscripţie

Din piatră slavo-dacică

Prin care vor începe

Să se-ntrevadă Două ţări de cititori

E o ladă de zestre această Poartă a leilor

Cu spirit şi valenţe milenare

Pe ea un cuplu-ncremenit cu ochii lumii

Sărutându-se în hora cea de sărbătoare

Ctitorii au lăsat-o deschisă

Şi-atunci isteţ ne-au conjurat

Să nu o încuiem vreodată

Ci să ne facem catiheţi

La frontiera sufletelor noastre