Înainte de păcat,

omul era

un acord și un imn

desprinse

din

Divinul Cuvânt.

Înainte de păcat,

omul era

asemănarea și chipul,

răsfrânte-n Tehom*,

ale Celui Preasfânt.

Înainte de păcat,

omul era

o scânteiere din

flacăra

Duhului Sfânt.

Înainte de păcat,

omul era

un mânz de azur,

nestrunit de porunci,

suferință,

inspitiri,

fericiri,

remușcări,

legământ.

Înainte de păcat,

omul era

rouă și ceață,

fără vreme și loc.

ERA STÂND.

Înainte de păcat,

OMUL ERA.

Și atât!

Doar atât!

Ca un sens

ce se înțelege pe sine

deplin,

fără grai,

fără gând.

Înainte de păcat,

omul,

totul fiind,

era  nimeni,

niciunde,

nicicum și

nicicând.

Înainte de păcat,

omul nu era,

nu MAI era

de pământ!

(26-29 mai 2026)