Volumul Contra Sens, de Dan D. Gîrjoabă (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2026), conține două proze scurte: Coroana Carpathiei și Ape tulburi. Dacă în prima proză apa curge în sens invers, de jos în sus, în cea de-a doua apele sunt văzute mai degrabă sub aspect metaforic, în sensul de vremuri. Coroana Carpathiei poate fi considerată un basm, personajele nefiind însă specifice basmului românesc. Avem aici un sir, un conte, un cavaler, plasați într-o țară muntoasă al cărei nume este inspirat de Munții Carpați. Proza Ape tulburi e compusă din cinci părți, iar personajul principal (unul tăcut, de altfel, dar extrem de capricios) este Timișoara însăși.

Coroana Carpathiei este despre spiritul de sacrificiu, despre legătura omului cu natura, cu muntele, dar și despre trădare și lupta contra nedreptăților. Foarte bine este surprinsă Cetatea de Smalț: „În acea seară de Sfântul Arin, Cetatea de Smalț părea o bijuterie înfiptă în beregata unui gigant de granit. Turnurile sale, zvelte și reci, tăiau văzduhul cu o aroganță care sfida prăpăstiile din jur, asemenea unor degete acuzatoare îndreptate spre un zeu absent”. De asemenea, e evidențiată și importanța apei pentru locuitorii săi („În Carpathia, apa nu era doar un element, ci sângele munților; când acesta a început să pulseze invers, viața însăși a căpătat un gust de cenușă și metal”). Violența se dovedește a nu fi o soluție potrivită pentru rezolvarea problemelor cetății: „Coroana se hrănește cu violența noastră!”, ci loialitatea și frumsețea sufletească.

Ape tulburi reprezintă o „colecție” de întâmplări pseudo-polițiste, mai mult sau mai puțin fantastice, în care trecutul se îmbină neașteptat cu prezentul. Nimic nu e ce pare a fi, iar sarcina dezlegării misterelor îi revine lui Arthur Scott, un detectiv englez, ajutat de inspectorul Popa.

Spațiile în care se desfășoară acțiunea sunt reprezentative pentru Timișoara de ieri și de azi (Iulius Town, Opera, Teatrul, Palatul Baroc și nu numai), atât la suprafață, cât și în subteran. Un rol important îl are aici arta. Atât pozitiv, cât și negativ: „Arta este mult prea periculoasă pentru un oraș atât de mic”. De altfel, chiar și crimele sunt săvârșite cu simț artistic („Avem un rege pe scenă care a refuzat să se mai ridice la aplauze” – Octavian Varlam). În proza lui Dan D. Gîrjoabă timpul este relativ, iar granița dintre real și imaginar devine de-a dreptul imperceptibilă. Importantă rămâne, însă, memoria, ea trebuie să rămână mereu vie și activă, așa încât nimic să nu se piardă. Lectura celor două proze scurte din acest volum constituie o provocare plăcută pentru cititorii de orice vârstă.