Volumul de faţă este cea de a douăsprezecea carte a lui Cosmin Neidoni. Regatul celor mai frumoase depărtări, Viaţa la 40 de ani, Frumosul din lumea lui Van Gogh sunt printre cele mai recente apariţii ale scriitorului şi, în ce mă priveşte, cunoscute. Un lucru este cert, între eseiştii impuşi  din ultima gereraţie, fără nicio îndoială, Cosmin Neidoani se regăseşte, indiferent cine strigă catalogul. Scriitura sa limpede, cu frază cu ritm şi intensitate, cursivă, cu metafora, pe care nu mulţi o au, bine dozată, punând la socoteală, desigur, şi rigoarea analitică, toate înlesnesc o lectură care vine să susţină firesc ideea. Indiscutabil, chiar din titlu aflăm asta, aveam de-a face cu o istorie, de la antici până în zilele noastre, subiectul fiind trecut prin atâta timp, ba ştiut de toată lumea, ba de necuprins. Cred că s-ar merita, într-o lecţie deschisă sau pur şi simplu printr-o mărturisire, fără autor, sau să invocăm, fie şi numai cei care citim aceste rânduri, tot ce ţine de întâiul nostru sărut. Sărutul din clipa când lumea a plecat, trebuie să vă amintiţi, că numai de acolo se socoteşte drumul, cu noi şi s-a întors, fără să ştim când şi de unde, exact în acelaşi loc.     

O istorie a sărutului este, în urma unei documentări dusă până în pragul de sus al argumentului, construită din treaptă în treaptă de viaţă, timp şi istorie, fiecare  epocă primind exact ce i se cuvinte, încât să fie definită. Cosmin Neidoni este, cum afirmă Nina Corcinschi, un fervent comentator al scrierilor sale,  „un eseist fascinat deopotrivă de artele literare şi vizuale şi deosebit de atent la gesturi mici, care conservă cantităţi uriaşe de umanitate.”

Iată câteva titluri şi subtitluri, care au darul de a lăsa o viziune asupra întregului dar, totodată, se vor şi un îndemn la lectură: „Sărutul în perioada creştinismului timpuriu (sec.I-V)”, „Sărutul în modernitatea secolului XX”, „Ipoteze ştiinţifice despre originea biologică a sărutului”, „Neurologia: orchestra invizibilă a sărutului”, „Dimensiunea etică a sărutului”, ”Sărutul mâinii. De la gest ritualic la formă verbalizată de salut” , „Sărutul în teologie”, „Semiotica sărutului în cinematografie şi teatru, ”Sărutul în literatura lui Shakespeare” „Dante, Petrarca şi idealul sărutului inacceptabil” „ Metafizica sărutului  în literatura rusă de la Puşkin  la Cehov„ „ Sărutul lui Brâncuşi”, „Cum ar fi lumea fără sărut”, „ Viitorul sărutului între realitatea virtuală şi emoţia autentică” …

Nu am pierdut măsura exemplificând. Am vrut, şi astfel, să sugerez dimensiunea în sine a volumului, 491 de pagini, cu o iconografie pe măsură. Aşez, drept final, una din multele şi elocventele concluzii ale autorului: „ O civilizaţie fără sărut ar fi, simbolic, o civilizaţie fără încredere în apropiere. Nietzsche ar fi numit o asemenea lume asexuală moral, o lume care a pierdut pathosul distanţei, dar şi pathosul aproprierii. Fără sărut, omul ar fi o fiinţă incompletă. Ar rămâne vorbirea, ar rămâne gândul, dar ar lipsi trupul ca limbaj etic. Ar lipsi acel moment în care materia devine purtătoare de iubire. Şi totuşi, dincolo de orice analiză antropologică, artistică sau morală, sărutul rămâne cel mai frumos gest din iconografia umanităţii. Niciun alt gest nu uneşte cu atâta discreţie şi forţă tot ceea ce suntem.”

Lipsit de orice formalism,  îmi place să cred că autorul volumului O istorie a sărutului de la antici până în zilele noastre, Cosmin Neidoni,  este cel mai potrivit – slujit fiind de poet şi de prozator -,  dar şi prin formaţie,  să ne aducă la zi, citindu-l, cu propriile dorinţe. Sărutul este gestul care uneşte şi singurul loc în care niciodată nu se va afla vreun vinovat.

Pentru că în iubire, se ştie, există doar început şi sfârşit!