Sunt oameni care lasă să treacă uneori mare parte din viață până își descoperă „punctul pe i”. Care i-a motivat conduita de-a lungul existenței. Ioan Alexandru Tătar a avut această revelație în 2023.Și recunoaște  domnia sa că atunci s-a întâlnit cu constatarea – sfat  a lui Grigore Leșe ,deopotrivă muzicolog, scriitor și rapsod popular: „Ceea nu vezi cu ochii tăi, nu inventa pe gură”.Prilej de confesiune pentru Ioan Alexandru Tătar: „Ce aforism superb a lui Leșe. Acum îl aud prima dată, dar nu-l voi uita niciodată. Și mă bucur că fără a cunoaște proverbul l-am aplicat și când eram la Radio în emisiunile mele, și acum pe Facebook, locuri oameni sau întâmplări. Trecute prin fața ochilor potriveam – apoi – cuvintele în gură pentru a le rosti  și pentru a ilustra experiențele mele de neuitat. Doar  ceea ce am văzut am rostit – neinventat – cu gura”.

Și așa a fost.

Munca desfășurată la Radio de Ioan Alexandru Tătar a fost complexă, abordând o paletă largă de atitudini radiofonice. De la emisiuni cu caracter economic și social, la reportaje de teren, funcție de evenimente,sigur cu puncte de reper motivate de implicarea de ordin sentimental cum au fost acelea din domeniul mineritului, unde Ioan Alexandru Tătar avusese o  îndelungată experiență profesională.Sau pasiunea declarată pentru Mihai Eminescu, pentru Ipotești, relatările de la fața locului nefiind doar un duplex cu Radio România Iași, ci un triplex, intervențiile venite  dinspre Chișinău  constituind, de asemenea,  punctări pertinente.

 Popasul la Ipotești nu era numai pentru a realiza o transmisie directă de acolo. Ci de fiecare dată din desaga unui portbagaj se donau volume de poezie  întru a împlini acolo realitatea celei mai bogate biblioteci de profil  din estul Europei. Iar acțiunea „Badea Cârțan” mai adăuga încă un succes.Cele consemnate sunt doar un vârf  de aisberg  inspirat  de activitatea  de mai bine de trei decenii a lui Ioan Alexandru Tătar  la Radio România Timișoara. Din noianul de amintiri cu siguranță  voi mai insera  și alte puncte de reper.Desprinderea de radio,în cazul lui Sandu  a fost dură, dar bărbătească.  Aplicând prin felul său de a fi acel „nu-i cale de întoarcere”. Și nici nu poate fi vorba de compromis.

Noul fel de a privi lucrurile  întru redactarea și promovarea  materialelor aduse din  teren nu era pe placul  lui Ioan Alexandru Tătar. El, poetul câtorva capodopere, trebuia să accepte un stil  în care se băga pumnul în gură poeziei. În numele unui pragmatism care taie un cordon ombilical  între ceea ce voiai să spui,  după constatarea din teren, și ceea ce se cerea a fi prezentat, chipurile pentru că auditoriul n-are timp de floricele.

Într-un fel, păstrând proporțiile, Sandu a pățit ceea ce i s-a reproșat lui Giuseppe Verdi la final de cari-eră  când a apărut moda Richard Wagner. I s-a spus lui Verdi că are de ales între a-și schimba stilul sau a muri.Sandu n-a murit. Dar a plecat trântind ușa cu ecouri zgomotoase. Și cu mult reproș.