Emil Sergiu Varga: Poeme

Emil Sergiu Varga: Poeme

SPECTATORUL  DIN  UMBRĂ

Cu ultimii bani

Mi-am cumpărat un bilet

Cât pentru o zi și o noapte

În teatrul dorințelor…

Apoi mi-am căutat cuminte

Locul meu langă al tău, al lui

Parc-am fi fost înșirați

În toate privirile de deasupra

Cu sau fără mască

Eram într-o zi de weekend

Purtătorul unui bilet

Cu soarta cât ochii unui pește

Prea puțin de privit,

Prea adânc de urmat…

PRINTRE  ALȚI  OCHI

Singurătatea mea

E fecioara întârziată

La alaiul de nuntă.

Se va furișa și ea

Printre alți ochi

Cu pași lenți ori grăbiți;

Singurătatea mea

Ajuns-a împrumutul

Respirațiilor tale

Între deja și nu încă…

AMINTIRI  DIN  HAPPYLAND

Eram și eu cândva

Șoaptă prefăcută în respirație

În fiecare bătaie cardiacă,

Purtătoarea florilor de mai

La capăt de drum,

La poartă de rai…

Erai și tu dar nu am știut

Că sub cerul senin

Mai crescuse un crin

Pentru cununa de șoapte

Pentru încă o zi și o noapte

Urcată pe deal…

Eram parte dintr-un dans ireal

Cu pași purtați prin culori

Fără vina privitului peste umăr;

Și viața nu cunoștea înserarea

Ori moartea vreun număr…

Ziua în care nu am mai cerut nimic

Se făcea că se adunau toți anii mei

În cununa de sânziene aruncată

Cât mai sus pe casa copilăriei…

Era într-una din zilele trecute

Cu ochii prin iarba proaspăt cosită,

Prin ploile neanunțate la meteo

Printre alte știri și bazaconii ale zilei…

Se rostogolea liniștea culorilor vii

Și ce lung părea coridorul spre mâine

Eram într-un astăzi prea îndestulat

Trecând pragul așteptărilor de seară 

Cu lacrimi, cu surâs, cu sare și pâine…

Era ziua în care nu am mai cerut nimic

Primăverii duse cu cântecul cucului

Nici sânzienelor adunate în cerc…

Deasupra casei și a surâsului de copil

De dorul frumosului, de frica urâtului…

***

M-aș întinde ca săgeata

Slobozită din arc

Spre ținta de dincolo

De ultima stea căzătoare

M-aș întinde că iedera

Pe stâlpul casei bătrânești

De unde se contemplă

Cel mai frumos apus de soare

Nu-i cuvânt și nici timp

Pentru unul ca mine

În care să închin primăverii

O cunună dalbă de flori

Culese în roua

Acelor dimineți fără nume

În care renaști, te închini

Și înveți din nou ca să zbori…