Subiectul central al volumului de proză scurtă,  Ora cinci și șapte minute de Dumitru Crudu, apărut la editura Humanitas din București, este reprezentat de evoluția personalității lui Alexandru, personaj ce străbate întreaga naraţiune, precum și de efectele psihologice pe care le-au avut evenimentele dramatice din viața lui asupra transformării sale. Se remarcă o serie de evenimente din viața acestuia, care au un impact într-adevăr semnificativ.

Prima dată aflăm despre moartea tatălui lui Alexandru, ucis de către separatiștii transnistrieni pe 2 iunie 1992, pe când Alexandru avea un an; mai apoi ne întâlnim cu  întâmplarea comico-dramatică, când copilul, în căutarea unui sprijin, își înlocuiește tatăl într-un mod insolit, aparte fiind şi relațiile cu Vasile Botnaru. Ca urmare a acestora, frica de abandon, lipsa protecției paterne, pericolul înjosirii se instalează în psihicul lui Alexandru. Un alt eveniment marcant este moartea lui Doru, evocată în proza intitulată astfel, în care întâlnim și mai multe aspecte ce țin de starea lui interioară, de grijile și preocupările sale. Tot mai mult se adâncește suferința acestuia din cauza situației sale financiare.

Victoria lui Alexandru la competiția de fotbal îi echilibrează starea, îi creează un flux de lumină în conștiință, însă, în același timp, pentru prima dată realizează superficialitatea relațiilor cu colegii săi,  falsitatea relațiilor dintre oameni care depind doar de succes, iar atâta timp cât nu te remarci, nimeni nu va fi interesat de persoana ta. Răpirea lui Alexandru, relatările despre prietenul său Emil, bărbatul din subsol care era torturat, toate au constituit factori puternici în dezechilibrarea psihicului său fragil.

Putem deci înțelege că efectele războiului în general, precum și atmosfera vremii care s-au manifestat ca o traumă pentru Alexandru, au dezvoltat o teamă cu privire la pierderea libertății. În cele din urmă, Alexandru moare. Ceea ce, însă, e  ironic, este că a fost ucis din cauza lipsei de forță psihică consistentă. Tătuca, criminalul pe care Alexandru l-a ajutat de atâtea ori cu bani, adăpost, mâncare, casă,  i-a luat viața. De aici și concluzia pe care ne-o oferă subtextul narațiunii despre Alexandru: este necesar să ne formăm o personalitate puternică, capabilă să reziste la provocările vieții, să învățăm a ne construi personalitatea și nu a o demola. Urmărind povestea lui Alexandru,  el este tânărul care a luptat pentru libertate,  a suferit  pentru opțiunile sale,  a avut demnitate și integritate morală. Rămâne un personaj care poate devenit un model, prin intermediul căruia putem reflecta asupra trecutului Basarabiei, să îi putem înțelege mai bine prezentul, privind în viitor.