Dedicație finală

Te rog acoperă-mă cu un capac de sicriu,

Și fă o gaură cu uitătura din ochiul tău bun,

Să intre lumină doar cât să văd să scriu.

Pentru testament va fi mult prea târziu,

Dar voi scrijeli o ultimă dedicație vieții,

Cu unghia de la degetul mijlociu.

Gândul final se va imprima sângeriu,

În trupul copacului devorând un alt trup,

Ambele înfășate în cel mai negru pustiu.

Sămânța

Cred că Dumnezeu ne face să plângem intenționat,

Dar nu ca să avem cu ce spăla picioarele fiului Său,

Ci ca să fie constant irigat pământul pe care L-a creat.

Nu consider, însă, că lui Dumnezeu chiar nu îi pasă,

Ci doar că nu are niciodată dispoziția de a ne explica,

De aceea nouă ne poate părea de o indiferență crasă.

Totuși, fiind copilul Lui, dar și tată, mă gândesc așa:

Cum mi-aș justifica înțelepciunea față de proprii copii,

Când sămânța nu vede copacul pe care îl conține în ea?

Uit uneori ce este nevoit să facă și cel mai grijuliu tată,

Să lase tunetele și fulgerele să scuture inevitabilul nor,

Pentru ca sămânța neștiutoare de propria sete să fie udată.

Tot, tot

Te-am călcat pe umbră, să zicem, din greșeală

Și știu că aștepți să-ți spun că-mi pare rău,

Dar adevărul este că de astăzi sufăr de o boală,

Ce mă obligă să pun stăpânire pe tot ce e al tău.

Chiar dacă întotdeauna mi-ai dat totul voluntar,

Mereu am știut că a rămas ceva care-mi scăpa,

Ca un refuz de a nu-mi aparține în mod plenar,

Ceva de necuprins vag decupat din făptura ta.

N-aș ști să-ți spun concret, dacă m-ai întreba,

Când pofta de tine m-a-nlănțuit fără scăpare,

Dar simt că orice părticică ce nu devine a mea

Mă strigă-n fiecare clipă și doare cel mai tare.

Poate crezi că înadins urzesc un diabolic plan,

De a-ți țese din lumină o falsă colivie aurită,

Dar ce mă mână-n luptă e propriul tău elan

De-a insista să fii insuportabil de neîngrădită.

Fac de trei ori semnul tău

Crucea care mi-a fost dată să o duc

Are o structură foarte specială:

Un curcubeu senzual pe orizontală,

Un curcubeu mlădios pe verticală.

Perfectă mai ales când se privește goală,

Îneacă în nuanțe calde părerile de rău,

Inundă de culoare cel mai adânc hău

Și mângâie pe creștet cel mai crud călău.

De aceea îmi fac de trei ori semnul tău,

Pășind pios cu mâna pe fiecare alee,

Săpând în carne semnul tău de zee,

Încarcerat la intersecția dintre curcubee.