Modus vivendi

Eternitatea răului aruncă lanțuri cu care leagă oamenii nepotriviți unii de ceilalți

În zadar încercăm să desfacem cătușele iluziilor

Pentru a ne elibera de blesteme

La semafor e veșnic roșu-sângeriu

Sunt zile în care nu totul merge ca pe roate

Degetul mic s-a lovit deja de colțul mobilei

Invoci bunici și străbunici, draci împielițați

Apoi puțină mahmureală, justificări grobiene, regrete, lamentări

Ai vrea să fii pregătit atunci când alții te numesc impostor

În fond nimeni nu-i pâinea lui Dumnezeu.

Pledoarie

Demența rimează cu violența

Alcoolul completează perfect decorul

Noaptea nepăsării îmi îngheață spatele

Nesfârșite îmi sunt doar păcatele

Am plimbat prin gură pumnul de pastile

n-au apucat să se dizolve-n sânge – inutile

de lamă mi-a fost frică

și am fugit spre tren.

Singurătate

Sunt leul din mijlocul furtunii

Capabil să-și ducă singurătatea pe umerii întregului imperfect

Atelierul din subsolul casei ascunde încă ecourile cuvintelor

Scoase pe guri ruginite & febra anxietăților purtate deseori la terapeuți sabotori.

Nu voi mai porni niciodată către ochii triști ai mamei

ori către picioarele puroind ale tatălui.