Bucură-Te, Doamne!

Bucură-Te, Doamne!

Păcătoșii

mușcă din pâinea Ta

și se închină

căutându-Ți privirea

Câțiva se vor îneca cu firimituri

Golind sticla cu agheasmă

Nu-i nimic

– le vei spune – fără să-i privești

Viața-i un câmp cu îngeri

mușcați de șerpii

crescuți în deșertul

din ei.

Stația

Sub tălpile mele

S-au jucat câteva ierni

Au ascuns ulițe înghețate, garduri oțelite

și două compartimente de tren

în care urcam cu tata

Deseori stăteam la fereastră,

desenam zâmbete pe geamul aburit

și-mi sprijineam cizmulițele roșii de caloriferul mic,

așezat la mijloc

Tata privea mereu pe geam

și-l ștergea cu dosul mânecii de la șubă

ca să vadă cât e ceasul din gară

când își dădea seama că și eu am la mână un ceas,

coboram

Urma stația noastră.

Poem

Moartea

este pământul

din care crește viața,

cerul

este asfaltul unde

sar inimile

jucându-se de-a iubirea,

iar timpul

e fumul

scos de trabucurile

din sertarul lui Dumnezeu

Umărul stâng al cerului

Umărul stâng al cerului

împarte

uneori

zăpezi din alte ierni

peste trunchiuri înflorite

din alte primăveri

și oameni stinși

cu ceasuri care merg

plâng

în cimitirele

cu morți care trăiesc