Dina vorbește cu Dina
iar am o zi proastă mă gândesc dacă
pretextul că la vie en rose e doar un concept cinematografic
poate fi de folos
când am o zi proastă înseamnă că Dina face o criză
Dina vorbește cu Dina
stă lângă fereastră vede pe maică-sa cum împarte colaci
în spatele ei sfinți cu niște crengi înflorite în loc de mâini
Dina are viziuni nu dă importanță foamei sau setei/orelor care trec
nici doctorului care i-a prescris anxiolitice
foamea Dinei se chircește sub salivă o pietricică de culoarea veninului
ori se alungește de sub bărbie până la tălpi
ca o reptilă solzoasă care deșiră carnea în franjuri vineții
Dina inventează sisteme de efracție / refracție
acum e aici peste trei secunde traversează Oceanul Înghețat pe patine de aur
face piruete
spume
orgii
cade și se ridică
teama mi se aprinde sub frunte intermitent asemenea unei instalații electrice
în pomul de iarnă
mă autoexilez pe balcon mărunțind restul țigarii în gură
bucata mea de tăcere se coase de bucata ei de agitație
facem un steag în bernă pentru refugiile minții
în balcon Dina continuă delirul despre iubitul fugar
în ziua nunții despre directorul care s-a dat la ea
sau despre avortul spontan ce i-a furat pruncul
inima Dinei hăulește ca o cățea priponită de gard
în ea se aciuiază șobolanii trecutului
îi rod cu hărnicie memoria de lungă durată
Dina vorbește cu Dina
Dina intră în conflict cu Dina
o lovește cu capul de ziduri într-o legănare de copil crescut la orfelinat
Dina nu trebuie întreruptă că iese scandal
violență
poliție
spital
inima Dinei dezlipește vis după vis sângerează și prinde coajă
are ochi inima Dinei are picioare inima Dinei
dar ce spun inima Dinei ține în ea altă inimă
una de piatră
când intră în funcțiune această a doua inimă Dinei nu-i mai pasă
dacă exploziile desfac pământul în răni și puroi
scuipă ecranul înjură până i se vindecă cealaltă inimă
de sub coaja ei începe să curgă un firicel de realitate ca o gură știrbă de bătrână
căreia i-au căzut toți dinții și nu mai râde
nu mai râde din cauza rușinii
mă uit la fața de pergament gălbui a Dinei
ea coboară privirea semn că
iese din criză și se va ascunde în somn ca într-un mormânt
eu bifez încă o zi proastă
când îl văd
în biroul nostru / mica noastră cetate
de unde poveștile ies pe țeava bârfei
și ți se-nfig în inimă
cu palmele fine peste litere negre provocând
un fâșâit sincopat și declicul autosugestiei că acum e momentul
m-așez cât mai aproape să-i tulbur respirația
ostentativ
cu privirea aia de cerșetoare
îl invit la cină dac-ar vrea într-un restaurant vietnamez
că nu-s occidentală nici măcar în idei
el nu-mi răspunde
își rotește apatic globul pământesc primit cadou
se uită prin mine ca printr-un geam plin de praf
și rotește și rotește
globul
pune degetul pe câte-o țară
un ocean
un munte
apoi ridică degetul lăsând în urmă o pată albă
să fi orbit eu/ mă gândesc
sau
am în față cel mai tare sadhus
capabil să șteargă ape și munți
metropole
cătune și oameni
să mă șteargă pe mine
ce puteri ascunde ritmul lui franjurat în obiective precise
încât nu-și permite timpi morți dacă timpi morți sunt cei în care
te înșurubezi într-un alt trup cald și primitor
dragostea mea de creștină nedusă la biserică îmi mai dă un impuls
ambalez mesajul în gesturi yoghine
mă șerpuiesc
mâinile configurează geometria unei așteptări
inutile
fac doi pași până la poșetă
scot pudra
rujul carmin
scot oglinda
pentru cearcănul obraznic de sub ochi
puțin fard
el rotește și rotește
globul
multiplică petele albe
simt cum un neica nimeni de care n-am știut pân-acum
clădește în mine adăpost pentru femeia ușoară
înghit refuzul ca și bogia veninul
scenariul cu je m’ en fiche se scrie singur