Interviu cu fostul internațional  Paul Codrea     

– Cum nu v-am văzut de ceva vreme, constat că fizic sunteți neschimbat.

– Mă trădează firele de păr cărunte, dar încerc, pe cât pot,  să mă mențin. Stau mult timp în preajma jucătorilor, toți tineri, antrenamentele sunt, și pentru mine, de folos.

– Vreau ca din acest dialog, că vă știe atâta lume, să se afle amănunte care nu se găsesc pe știutele surse de informare.

– Viața  mea de zi cu zi, în cea mai parte parte, trece cu obligațiile familiale, mă ocup de cei doi copii, o fetiță, are șase ani, și un băiețel, are nouă luni. Am și o bază sportivă căreia, la fel, trebuie să îi acord timp.  Și, acum, mai nou, sunt antrenor la Ghiroda. Am ce să fac toată ziua, nu mă plictisesc.

– Ați jucat  12 ani în Italia, puteți constitui un exemplu pentru un tânăr fotbalist care are dorința să evolueze în străinătate.

-Pentru mine a fost un vis devenit realitate, de mic am avut o simpatie pentru fotbalul italian. Primul meu campionat mondial pe care l-am văzut a fost cel din 1990, din Italia. Am urmărit toate meciurile. Mereu am avut obiectivul ăsta, să joc în Italia și, uite, Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința.

– Unde v-ați simțit cel mai bine? – Sincer, peste tot. Genoa, aici am ajuns prima dată, și Siena, unde am stat cel mai mult. Și orașul mi-a plăcut, e  mai pe firea mea, liniștit, este o urbe cu o istorie aparte.

– Când ați ajuns acolo diferența, oricum ai socoti, dintre fotbalul nostru și cel italian era mare. S-a mai estompat decalajul?

– Din păcate, noi am scăzut și tot cădem, acum sunt diferențele și mai mari. Atunci plecau jucători pe bandă rulantă, aveam calitate, mulți patroni, între timp, au ajuns la pușcărie. Erau investiții destul de bune și în fotbalul românesc. Acum suntem la limita supraviețuirii.

– Starea fotbalului timișorean cum o comentați? – E la fel  ca și fotbalul românesc. Consider că tot ce se întâmplă în Timișoara, fotbalistic,  e aproape de dezastru. Eu am crescut cu echipe de tradiție, Poli în prima ligă, UMT-eul și CFR în Divizia B, Electrica în C… Din păcate, vedem că au dispărut și stadioane, nu numai echipe. Infrastructura în Timișoara este dezastroasă, au plecat oameni valoriși, au venit alții care nu se ridică nici la degetul mic la celor care au fost. Nu știu de ce ne batem totdeauna pe străini și nu pe oamni de aici, ai locului, capabili să redreseze fotbalul.

-Acum corect ar fi să vă întreb care sunt acești posibili investitori, dar intrăm pe o altă pistă și spațiul nu ne îngăduie. Un ziar de sport ar merita să facă o investigație în zona aceasta. Revin la dumneavoastră. De când v-ați remarcat ați rămas într-o constanță pe care puțini fotbaliști, la acest nivel, o au. Mereu egal cu sine, chiar și dincolo de teren.

– Așa este. Când jucam la Palermo aveam revista clubului. În fiecare săptămână era prezentat un jucător. Când a venit rândul meu, titlul articolului a fost ”Metronomul”. Și acolo lumea mă percepea la fel, ca un jucător constant. Așa am fost mereu, încerc să fiu echilibrat. Și când e vorba de o izbândă  și când trăiesc un eșec. Trebuie să învățăm din toate experiențele și să încercăm, măcar, să rămânem echilibrați.

– Și la echipa națională, unde aveți 41 de partide jucate, tot metronom ați fost, mai puțin spectaculos însă extrem de util…

– Într-o echipă e nevoie și de furnici, mă refer la harnicia lor, nu toți jucătorii pot fi spectaculoși. Antrenorii au apreciat munca mea în teren, una de echilibru.

– În ultimii ani fotbalul timișorean, timișean, nu a dat niciun nume de referință. În ce vă privește, mizați pe cineva?

-Sunt copii care promit, dar le trebuie puțină răbdare, un pic de șansă, să încapă pe mâini bune.

– Șansa dumneavoastră care a fost?

– Am întâlnit oameni potriviți în momentul potrivit. În primul rând, domnul Gaboraș, Dumnezeul să-l ierte,  un om extraodinar, care a văzut în perspectivă și mereu a crezut în mine. A fost Ladislau Bioloni,  m-a luat la echipa națională la 19 ani, chiar directorul sportiv de la Genoa, care a venit să urmărească un jucător și i-a plăcut de mine și și-a schimbat opinia și m-a transferat, Ioan Becali, care m-a ajutat să merg în străinătate.

– Povestiți o întâmplare de la echipa națională,  de care nu se știe.

-Am avut, între altele,  o experiență cu antrenorul Bioloni. Eram în cantonament în Croația și țin minte că ne-a dat un test psihologic, în care erau diferite întrebări, unele capcană. M-a chemat la el, cum s-a întâmplat cu fiecare din lot, să îmi dea rezultatul testului. Mi-a spus că sunt un băiat cuminte, echilibrat, dar că sunt prea…sincer. Și m-a îndemnat să fiu, să spun așa, un pic mai șmecheraș… Am fost impresionat că a apreciat că sunt un baiat de caracter.

– Dați un sfat unui tânăr, pornind de la adevărul că numai talentul nu ajunge…

-Talentul te duce la ușă, iar munca te trece pragul. E clar, trebuie să muncești și să perseverezi, nu ai altă variantă. Să nu renunțe, indiferent prin ce trece la un moment dat, să muncească cât poate el de mult.

-De curând ați preluat echipa din Ghiroda, care activează în divizia a treia. E într-un moment dificil.

-Altfel, poate nu mă aflam acum aici.

– Ce obiectiv aveți?

– Să îmbunătățim, în primul rând,  clasamentul. Încerc să ajut, să ne punem pe picioare cât mai repede, să formăm o echipă competitivă și, la vară, dacă totul e bine, să avem obiective mai îndrăznețe, realiste.

– În sensul de a promova în divizia a doua?

– Da. De ce nu?

– Gândul să devină faptă, vă doresc.

– Mulțumesc, mi-a făcut plăcere!