Când toată lumea doarme

te-aș privi toată ziua iar ziua ar fi oricum prea scurtă
să poată ajunge la toate ferestrele ochilor mei
te-aș privi cum îți pui mâinile cuminți să îmi vorbească
te-aș privi cum împletești năvodul cu care-mi prinzi mereu
în ape stătute peștișorul fermecat te-aș privi cum râzi cum plângi
cum visezi cum urmărești norii cum fixezi pământul cu șuruburi
cum plutești cum cazi și cum mă privești când nu mă privești
pentru că deși nu mă vezi atunci mă vezi cel mai bine
doar pe întuneric te-aș lua în brațe pentru că viața noastră
seamănă cu liniștea aia din creierii nopții când toată lumea doarme
și sertarele măcelăriilor sunt închise

Marele vis

ține-mă de mână mi-e frică de ce urmează
de aceea rătăcesc aiurea pentru asta te caut devreme
și mă ia somnul între stații numai adormită pot înțelege
ce înseamnă o viață normală și cum reușești să mă ridici
cu lumea mea cu tot
am putea să o luăm de la capăt ne știm pe de rost prima întălnire
n-avem cum să greșim ne-am putea coloniza singurătatea
iar după miezul nopții am pricepe multe chiar și de ce viața
nu există cu adevărat sau de ce tot ce e perfect nu e întâmplător
neiubind iubim neiubind iubim total
ne-am putea hotărî până și destinul în care să ne fim marele vis
imaginează-ne apoi

O țară de bumbac

orașul mă umple de praf
îmi murdărește singura rochie albă pe care o îmbrac
în semn de solidaritate cu porumbeii din piață
obișnuiți atât de mult cu asfaltul încât nu mai știu să zboare
dar nu contează până și noi neglijăm mersul obișnuit
nu ne mai aducem aminte nici măcar să ne întoarcem
deși mereu lăsăm urme și mereu spunem că nu nu sunt ale noastre
poate vom construi din litere mici o țară de bumbac
unde toate rochiile vor fi albe și porumbeii doar vor zbura
unde vom bea apa de luat mințile și vom uita definitiv
că există greieri metalici oameni triști
și locuri în care peste tot cade tencuiala

Hazard

n-am mai văzut de multă vreme un om fericit
deși aud mereu bucurați-vă cât puteți
nimeni nu ascultă nimeni nu urcă pe scenă în aplauze
pentru că nu există mâini nevinovate și nici mângâieri
duse până la capăt

totul este o loterie
hai să învârtim roata de-am câștiga o singură dată
ne-ar ajunge să aprindem artificii apoi tot pământul
să vadă lumea cât suntem de norocoși

dar noi ne zbatem printre fire de lână
care taie perfect cicatricile nu cumva să uităm durerea
nu cumva să uităm ce avem de uitat

hai să tragem la sorți
pariul meu rămâne deschis
mizez pe mai mult decât îmi pot permite să pierd

publicitate