Dimineți plicticoase
în diminețile acelea când îmi spuneai
toate neputințele
te-am iubit suprem
erai norii și câmpiile
calul pag al neliniștilor mele
îmi sărai orele și decolorai timpul fâșneț
poate așa ți-am învățat primele cuvinte
aerul lor cast mi se răzvrătea în piept
nu erai decât umbra fragilității mele
frumusețea clipelor de levitație
rasa din care vii mamă are un soare orbitor în piept
si aripi care vibrează intermitent
astăzi timpul nostru zace pe trotuar
un timp schizofrenic al celor mai scumpe amintiri
așezat în dezordinea imaterială a lumilor paralele
timp cu miros de șofran timp eviscerat
prin oraș trec coloniile morții
acele lungi împing neuman
nu mai vorbim nu ne mai uscăm hainele
toate fleacurile sunt expuse în galerii
doar metaiubirile se autoproiectează
nefiresc de simplu inuman de frumos
peste retina gigantică a lumilor vii
Toamne hibride
peste oraș se așterne lunga ploaie
a iubirilor astenice
pantofii mei calzi mirosind a gutui părintești
sorb apa infinită care izvorăște din pieptul morții
dincolo de noi înșine se scurg culorile morții polifonice
ai trecut peste timpul denivelat? peste rata
în creștere a sinuciderilor?
eu fixez eclipse fixez emoții filiație
nu am cuvinte seducătoare am doar vocale inestetice
consoane care te lovesc în plex
și totuși reușesc să adâncesc stratul de ozon
cu diafanul sunetelor care îmi curg din palme
precum icoana zilelor ce încă fumegă
câtă toamnă, doamne, toamnă lungă!
Dimineți hibernale
Iubitule, în ceasul hibernal
Cuvinte diafane nu-ți șoptesc!
Te las suavei dimineți carnal
Să-i muști aroma cu parfum domnesc.
Și de presar prin lume verbe vii
Aceste lucruri mi se par firești,
Cât încă știi iubirii arc să-i fii
Poți tot azurul să-l împodobești.
Iar ție, dragoste cu trup-ulcior
Îți seamăn clipele în poarta vieții
Și îmi răsar, sărate, sub picior
Uscate lacrimile sorții.
Nu pot să mă mai scriu pe cer oval
Și nici să îți mai fiu altar zânatic!
Pot doar sideful risipit în val
Să îl așez în trunchi de pomi sălbatic.
Și de va fi să-mi cauți rătăcirea
Te voi lăsa din pântecul trufaș
Să mai rodești un anotimp iubirea
Apoi doar cerului s-o dai , borfaș !
Dăruire
Dintre pietrele vestale,
doar tu ești un somn agale.
Din întreagă primăvară
Mi-ai adus numai povară.
Viilor cu gust de pârg
Le-ai răspuns ușor nătâng.
Sorilor din vara mea
Le-ai pus nimb de catifea
Și ai numărat anume
Litera din al meu nume.
Te iubescuri longiline
Ai sădit doar pentru mine!
În altarul nopții verde
M-ai iubit pe îndelete
Și din vorbe mi-ai croit
Pace în al meu zenit,
Cer blurat de sentimente,
Lună dalbă, vifor, sete!