Mare-i, domnule, puterea gândirii pozitive. Îţi înseninează cugetul, îţi luminează zilele, îţi face ochii albaştri şi părul creţ, ce să mai vorbim! E simplu: ai în creieraşi formule şi convingeri negative, cum că viaţa-i grea, mâncarea scumpă, premierul idiot sau ce mai crezi tu pe-acolo, în general, la tine-n căpşor. Faci inventarul şi scoţi prostiile...
-Eram o copilă. Nu împlinisem încă douăzeci şi trei de ani, când mama mea s-a îmbolnăvit. Mai târziu am aflat că şi-a observat întăritura de la sânul drept, într-o zi, la duş. Până atunci n-o băgase de seamă, fiindcă ea era mereu pe grabă. Întotdeauna avea prea mult de lucru. Întotdeauna altceva în cap, ceva...
— Mare scofală! spune Marioara ca pentru sine, uitându-se pe geamul murdar. Pentru asta sunteţi buni, voi oamenii, pentru războaie… mai ales! Ce vitejie mai e şi aia când tragi în femei şi-n copii?! — N-o lua-n seamă, moşule, că e geloasă. Mereu şi-a dorit să aibă şi ea un bărbat ca lumea, se aude...
— Unde mergi, unchiule? îl întreabă pe moş doamna Marioara, cuibărită, ca o cloşcă, pe unul din locurile de lângă geam, aproape ascunsă de perdeaua soioasă, de unde supraveghează piciul, mulţumită c-o acceptasem în proximitatea mea. Bătrânul o priveşte cu luare-aminte, căci, bănuiesc eu, nu-i plac, ca şi mie de altfel, oamenii care intră în...
„Înghiți-ar pustiul!”,îl auzim peAmicu Dulău slobozind ăst blestem din orificiul gurii sale mari precît bortaintrării în Peștera Muierii, gură care ocupă mai mult de-un sfert din harta propriului facial. Ecoul vocii sale e propagat de reverberanța faring-laringianului hoitului său de cel puțin o sută douăzeci de kile, pe care i le cară o vitează bicicletă...
Anul 1907 – Am la tine, mami, o rugare. Să nu minţi niciodată. Nici când ţi-o fi tare greu. Era la a doua bătaie de clopot, când trebuia să urcăm în vagon. În gara de la Cârpa, mama, în urma mea, îmi mai aranjă o dată fularul; eu, cu piciorul pe prima...
Despre cazul femeilor Pascu presa a scris în două reprize. Prima, când a relatat cum cele trei – bunica Ana, fiica Sorina, Paula (nepoata Anei și fiica Sorinei) – , deși au avut pasiuni și meserii diferite, au stat sub „zodia foarfecii”. Chiar așa s-a intitulat pagina de ziar ce le-a fost dedicată. Bunica Ana...
Se desprimăvăra. Venea boare nouă de departe şi-un clocot în sânge, o neaşteptată vigoare, dar şi-o melanholie, sporită când era vorba de Gheorghe, de trecerea vremii, de neizbânzile lor în pereche…Făcu un pic de foc în sobă, cât să se îndulcească aerul, ca ea să se spele de sângele porumbeilor ce-i sărise pe pulpele goale...
(fragment) Ninsese abundent. Poiana se împreunase cu drumul, care nici el nu se mai vedea. Ilie Chițu, mirându-se când se adunase atâta omăt, a coborât treptele să se convingă cât de mare este stratul de zăpadă. Să-l măsoare, luase de lângă ușă bastonul pe care domnul învățător refuzase cu ostentație să-l atingă. Îl primise de...
Dar ce minune te-a adus şi azi la mine? mã întrebã buna zâmbind şăgalnic. E o mare taină, i-am răspuns şi eu glumeţ, cu replica dinainte pregãtitã fiindcã voiam sã îi cer ajutorul numai pentru una dintre ele, cea de-a doua, cea mare, trebuind sã fie cât mai bine ascunsã de ea şi de oricine...