Interviu cu Sebastian Boha, din Ghiroda, boxer la CSM Timișoara –Ați încheiat un an bun, la Campionatul Național de seniori ați luat medalia de bronz și, același loc trei, la Gongul de aur, în Macedonia. – A fost un an destul de bun pentru mine, asta și cu sprijinul antrenorului, maestrul Nicolae Ispas, și datorită tatălului meu, care m-a...
Reportaj

Cea mai pașnică evadare de pe pământ (III)
Povestește un veteran din Ghiroda Stalingradul este aproape, de zile bune bombardamentele nu încetează, când se întâmplă un moment de acalmie, nu-i semn bun. Rușii își întăresc ofensiva, atacă furibund și pionierul Iosif Serpic, cuprins de o tristețe lacomă, aproape că refuză să retrăiască momentul: ”Autunci, noi am început să ne retragem. Acolo, din nou am fost rănit, tot...

Trăinicia din colind, joc și cântec
În cea de a doua zi a Târgului de Crăciun de la Ghiroda pe scena casei de cultură au urcat mai multe ansambluri artistice, cu membri de toate vârstele. A fost, de fapt, un spectacol în care s-a pus, încă o dată, în evidență bogăția noastră de datini, colinde și obiceiuri de iarnă. Da, nu doar că se spune, adesea...

S-a deschis, pentru trei zile, Târgul de Crăciun
La Ghiroda s-a deschis Târgul de Crăciun. Pe platoul din incinta Casei de cultură s-au adus, pentru comercianți, căsuțe din lemn, loc în care își prezintă produsele. În imediata apropiere se află scena pe care, acum, împodobită sărbătorește, tronează un ecran imens. Este pentru cei care preferă, stând la un pahar cu vin fiert sau de ceai, să rămână afară,...

Evenimente omagiale și culturale în an centenar
La Parohia Giarmata Vii Parohia Ortodoxă Giarmata Vii a organizat o serie de manifestări dedicate anului centenar, dar și eroilor neamului din cele două Războaie Mondiale. La acestea a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți a oficiat atât slujba de sfințire a Troiței, ridicată în memoria eroilor care și-au jertfit viața pentru...

Ziua Națională, sărbătorită și la Ghiroda
În ziua Marii Uniri, și la Ghiroda a fost o încântătoare revărsare de spirit și patriotism. Manifestările au început în fața Bisericii Ortodoxe Române, unde s-a ținut o slujbă de pomenire în memoria eroilor din localitate, picați pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale. După slujbă s-au depus coroane, inclusiv la Monumentul eroilor de la Aerodromul Militar din...

Cea mai pașnică evadare de pe pământ (II)
Povestește un veteran din Ghiroda ”Niciodată nu nu i-am știut numele, nici nu am apucat să îi mulțumesc. O fi făcut-o Dumnezeu” Nu trece peste impas, nici nu are cine să-l ajute, numai el știe linia frontului, drumurile. Îi umblă rău prin gânduri uitarea. În liniștea ivită, de când el tace, i se aude respirația aprinsă. Din nou scapă un...

Cea mai pașnică evadare de pe pământ (I)
”Niciodată nu i-am știut numele, nici nu am apucat să îi mulțumesc. O fi făcut-o Dumnezeu” Casa lui din Ghiroda, tot întrebând, o găsesc la numărul opt și poartă numele râului ce trece aproape, Bega. Trei ferestre largi, care dau spre stradă, acoperite cu rulouri, nu lasă nimic la vedere. Curtea este largă, plină cu viță-de -vie, ridicată pe un...

Festival la Ghiroda
De datini, obiceiuri și colinde Ghiroda, localitate ce se află în imediata apropiere a marelui oraș Timișoara are, încă, semnele sunt dătătoare de speranțe pe termen lung, o intensă activitate cultural artistică. Este suficient să amintim rezultatele obținute, an de an, la Concursul Național ”Lada cu zestre”. Și cum sfârșitul de an este marcat de sărbători specifice iată că ansamblurile...

Târgul de Crăciun
În perioada 13-16 decembrie se va desfășura Târgul de Crăciun al comunei Ghiroda. Manifestarea va fi în două locații, în interiorul Casei de Cultură unde, zilnic, vor avea lor ateliere specifice sărbătorilor de iarnă, atât pentru copii, cât și pentru adulți: desen, pictură, realizarea de obiecte decorative. Asta în prima partea a zilei căci, de la ora 18, asistența se...

Trupa de teatru
Nu este una cum, la prima vedere, sunteți tentați să credeți. Acest demers ține de farmecul inimitabil al copilăriei, de puterea de a crede că totul, oricând, este posibil. Și asta doar numai în numele bucuriei. Și cum mai este puțin și intrăm în vremea când, de pretutindeni, se arată, spre bucuria celor mici și celor mari, colindătorii, firește că,...

Bătrânul și… cornul
Nici nu-mi trebuie ceas. Mai ales acum, când s-au reluat cursurile. Când scot capul pe balcon și văd grupul de bunici, părinți, rude ale copiilor de la școala din imediata apropiere știu că s-a făcut de doișpe. Ba, pe mulți dintre aceștia am început să-i cunosc, iar cu unii dintre ei chiar să schimb câteva vorbe până se sună de...
