PANTELIMON BABESCU (1878–1953)

S-a născut în Mâtnicu Mic, la 27 iulie 1878, într-o familie de ţărani gospodari. Educat în cultul muncii, după absolvirea celor patru clase primare la şcoala confesională română din localitate, continuă tradiţia familiei, deşi va lucra şi la turnătoria de fontă din Nădrag, pentru a-şi întreţine familia cu cei şapte copii. În toamna anului 1918 devine membru al Gărzii Naţionale Române din Mâtnicu Mic. Datorită prestigiului de care se bucura în rândul consătenilor, aceştia, în adunarea comunală din 14/27 noiembrie 1918, îl mandatează „ca la Marea Adunare Naţională Română în deplină putere să reprezinte poporul român din comuna Mâtnicu Mic”.

Şi după înfăptuirea unirii va continua activitatea obştească, făcând parte din Comitetul de Reformă Agrară al notariatului din Gladna Română. În anul 1931, împreună cu un alt consătean solicită audienţă atât la primul ministru Nicolae Iorga, cât şi la Regele Carol al II-lea, pentru a rezolva o problemă importantă pentru şcoala din localitate. Demersurile au fost încununate de succes, astfel că o clădire ce aparţinuse fostului moşier este transformată în local de şcoală.

Se va stinge din viaţă la 15 ianuarie 1953.

 

Dr. PETRU BARBU (1864-1941)

Profesorul dr. Petru Barbu, distins dascăl al învățămîntului românesc din Banat, pe care l-a slujit cu credință vreme de câteva decenii, s-a născut la Lugoj în 7 maj 1864, într-o familie înstărită, tatăl său, Iosif Hazi Barbu, fiind un cunoscut meseriaș și comerciant lugojean. Aici urmează cursurile școlii primare si primele 4 clase liceale. Continuă liceul în Beiuș, Blaj şi Braşov, unde a promovat examenul de bacalaureat în anul 1884. Studiul teologiei îl face la Cernăuţi. Îşi perfectează pregătirea studiind apoi la Universităţile din Graz şi Berlin. La vârsta de numai 27 ani, în 1881, obţine titlul de doctor în teologie la Facultatea din Cernăuţi.

Din 1892 a fost numit profesor la Institutul teologic-pedagogic din Caransebeş, unde va funcţiona, cu o întrerupere impusă de autorităţile austro-ungare, până în anul 1936, când se pensionează. A predat Dreptul bisericesc, Catehetica și Contabilitatea bisericească. Este un participant activ la mișcarea naţională românească din Banat, un aprig apărător al instituţiei şcolare şi autonomiei Bisericii naţionale. Redactor la „Foaia diecezană” între 1892-1908; colaborator cu articole de reală valoare politică sau pedagogică la „Gazeta Transilvaniei”, „Tribuna”, „Biserica şi şcoala”, „Drapelul”, „Foaia pedagogică” ș.a., îşi aduce contribuţia la promovarea culturii naţionale şi apărarea drepturilor românilor bănăţeni.

Participarea la viaţa publică i-a fost la fel de bogată: membru în toate corporaţiunile bisericeşti; casier al Reuniunii învăţătorilor din Dieceza Caransebeşului; bibliotecar la Casina română din Caransebeș; director şi întemeietor al Băncii Poporale din Caransebeș; epitrop la  Biserica ortodoxă din acelaşi oraş; participant la activitatea societăţilor culturale româneşti etc. Autor de manuale şcolare şi cărţi didactice pentru învăţământul religios; culegător de folclor; autor a numeroase conferinţe pe teme de istorie şi cultură naţională. Toate definesc o personalitate pe deplin ancorată în problemele primordiale ale societăţii româneşti, un fruntaş al luptei românilor bănăţeni pentru libertate şi unitate naţională.

Participarea sa şi rolul important avut în mişcarea revoluționară naţională din toamna anului 1918 reprezintă, de aceea, urmarea firească a prodigioasei strădanii depuse până atunci pe altarul cauzei unităţii poporului român. Este prezent, de la început, în fruntea acţiunilor revoluționare din Caransebeş. A luat parte la adunarea din 1 noiembrie 1918, convocată de cercurile clericale, la marea întrunire politică din 7 noiembrie, unde exprimă, în cuvinte emoţionante, însemnătatea istorică a momentului ce-l trăiau şi al actului Unirii pe care să-l împlinească. Este ales membru şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional Român din Caransebeş şi, totodată din jurul Caransebeşului şi încurajează acţiunile sătenilor pentru instaurarea conducerii politice româneşti; sprijină înfiinţarea Consiliilor şi a Gărzilor Naţionale în numeroase localităţi; are rol însemnat în menținerea ordinei, a liniştei şi afirmarea plenară a voinței de Unire a Banatului și Transilvaniei cu România.

Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 îi recunoaşte şi apreciază îndelungata luptă pentru libertate naţională, alegându-l membru în Marele Sfat Naţional Român. După Marea Unire îşi continuă cariera didactică; este un timp director al Institutului pedagogic-teologic; își aduce contribuția la consolidarea României întregite.

De-a lungul anilor a publicat următoarele lucrări: Religia în şcoala poporală. Indegetări[indicaţii] metodice, Caransebeş, 1897; Religia în „şcoala veche”, şi în „ şcoala nouă”, Caransebeş, 1899; Religia în şcoalele poporale I. Elemente de Catehetică sau Metodica religiunii, Caransebeş (ed. a Il-a, Arad, 1915, ed. a IlI-a, Caransebeş, 1933); Şcoala modernă şi religiunea la noi, Caransebeş, 1916; Catehismul religiunii ortodoxe răsăritene pentru şcoalele poporale, Caransebeş, 1893 (ed. a IX-a, 1914); Istorioare biblice pentru elevii şcoalelor poporale, Caransebeş, 1895 (ed. a XIII-A, Arad, 1913); Istorioare bisericeşti, Caransebeş, 1897, (ed. a IX-a, 1914); Istorioare religios-morale pentru elevii începători ai şcoalelor poporale, Caransebeş 1899; Istoria Sfântă a Testamentului Vechiu, Caransebeş, 1898 (ed. a III-a. 1907); Istoria Sfântă a Testamentului Nou, Caransebeş, 1898 (ed. a III a, 1915, Istoria bisericească pentru şcoalele poporale, ed. a II-a, Caransebeş, 1900; Viaţa Mântuitorului lumii istorisită cu cuvintele Sfintei Scripturi, Caransebeş, 1902 (ed. a IlI-a, Bucureşti, 1916); Carte de rugăciuni şi cântări bisericeşti, Caransebeş 1904, (ed. a IV-a, 1919); Manual de istorie bisericească pentru şcoalele poporale superioare şi medii inferioare, Caransebeş (ulterior sub titlul Istoria Bisericii creştine, pentru şcoalele medii, ed. a VIII-a. Arad, 1922); Învăţătura Bisericii creştine ortodoxei Dogmele şi Morala Bisericii, 2 părţi, Caransebeş 1918; Istoria bisericească universală cu elemente de Catehism şi Liturgică, Caransebeș, 1931. În același timp a mai publicat, în colaborare cu profesorul Ioan Irineu Mihălcescu mai multe manuale de Religie pentru învăţământul secundar, iar în colaborare cu preotul Petru Bizerea, manuale pentru învăţământul primar.

A decedat la București în 7 martie 1941. Osemintele i-au fost aduse la Lugoj și depuse în subsolul bisericii din cimitirul de pe strada Făgetului.

 

Dr. VICTOR BÂRLEA (1882-1959)

Se naşte la Vărădia în 18 ianuarie 1882, aici urmând şcoala elemen­ tară. Urmează la Beiuş gimnaziul greco-catolic (1903-1907), apoi este absolvent al cursurilor de drept canonic al Liceului pontifical din Roma şi tot aici absolvă cursurile de teologie şi filozofie ale Colegiului orăşe­ nesc din Roma.

Reîntors din Roma, a intrat în serviciul Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, unde a funcționat ca „actuar” și „arhivar” până în anul 1913. Din 1913, până în 1915, a funcționat ca profesor de filozofie şi teologie la Seminarul teologic greco-catolic din Lugoj și, apoi, la Școala Normală de Fete. Prin Hotărîrea Consiliului Dirigent este numit în anul 1919 co­ misar al Liceelor de stat româneşti din Caransebeş şi Lugoj,  profesor și director al Liceului „Coriolan Brediceanu”. În perioada interbelică a funcționat ca profesor şi direc­ tor la Şcoala Normală de Fete (1920-1933), profesor la Liceul de Fete „Iulia Hașdeu” (1933-1936) şi, din nou ca profesor, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1936-1942).

Desfăşoară o frumoasă activitate culturală,socială şi publicistică. A fost vreme îndelungată preşedintele Societăţii teatrale „Thalia” din Lugoj, fiind în acelaşi timp şi redactorul revistei cu acelaşi nume. De asemenea, începând din anul 1919, a îndeplinit funcţia de redactor al ziarului „Drapelul” pe care l-a condus, din încredinţarea lui V. Branişte, până la încetarea apariţiei sale. În 1920 este numit asesor consistorial, ca o recunoaştere a muncii depuse.

Înzestrat şi cu talent artistic, Victor Bârlea s-a remarcat şi pe plan literar, redactând în anii (1919-1921)binecunoscuta şi apreciata revistă lugojeană „Scorpionul”, dovedindu-se şi un asiduu colaborator la alte publicații: „Banatul”, „Semenicul” (1928–1931), „Luceafărul” (1926) „Primăvara Banatului” (1927–1944). Merită a fi subliniată şi activitatea sa de autor dramatic, în special pentru teatrul de amatori lugojean. Paralel cu preocupările în domeniul cultural-artistic, V. Bârlea s-a remarcat şi pe tărâm social, ca preşedinte al Societăţii sodalilor români „Progresul” şi al Asociaţiei profesorilor secundari din Lugoj. A scris poezii, epigrame şi articole cu conţinut cultural-filozofic, cum ar fi Cuvânt despre Vasile Conta; Etica şi estetica dansului etc.

A sprijinint activitatea „Astrei”, devenind mem­ bru activ, decorat cu ordinul „Coroana României” (1923) și membru activ al Societăţii regale române de geografie (1924), decorat cu „Vulturul României” (1933).

Contribuie la or­ ganizarea adunării naţionale de la Lugoj de la 2 noiembrie 1918, în cuvântarea ţinută pronunţându-se pentru unirea Banatului cu România. La Alba lulia va participa ca delegat titular al Institutului greco-catolic de fete din Lugoj.

Victor Bârlea s-a impus în spațiul bănățean ca poet, epigramist, publicist, redactor, editor, autor dramatic, profesor și animator al vieții culturale și sociale.

În anul 1942, la 1 septembrie iese la pensie, decedând în anul 1959, la 28 februarie.