Cine mai găsește drumul către casă?

Cine mai găsește drumul către casă?

Anii vor trece, mai repede decât am vrea și, într-o zi, acolo unde vor fi, în depărtari, vor afla că sunt români. Sau unii nu vor știi mereu de unde se trag și, poate, cum se mai întâmplă, vor pune preț pe unele elemente definitorii. Ca de exemplu limba și istoria noastră, poate își vor duce cu ei, după o scurtă vizită pe ”acasă”, un obiect vestimentar care să le amintească de cei pe care-i moștenesc. Despre care, din păcate, vor putea spune, la maturitate, rămași prin lume fiind, prea puține.

         Dincolo de aceste mici amănunte care au, totuși, importanța lor, dezrădăcinarea va produce consecințe dintre cele mai de necuprins. În unele cazuri chiar insurmontabile. Asta ținând seama și de numărul mare de copii români care se nasc, an de an, în țări străine. Drept dovadă, există o obligație a părinților care, atunci când au un moștenitor,  trebuie să-l declare și la domiciliul din țara natală. Din părinți plecați din Ghiroda, anul trecut s-au născut 22 de prunci. Un lucru bun, au nume de acasă: Nicoleta, Anastasia, Maria, Laura, Elena, Daria, iar la băieți Andrei, Radu, Florentin, Paul, Luca și, printre ei, a mai încăput un Thomas, Nikolas sau Elias… Nu schimbă cu nimic această statistică, nu are nicio influență. Anul trecut, cum spuneam, tinerii plecați din Ghiroda peste hotare, după un trai mai bun – unii îi zic demn – au adus pe lume 22 prunci. În  Italia, Germania, Spania, Franța, Portugalia, Anglia….

         Anii vor trece, mult mai repede decât am vrea noi. Câți dintre acești 22 de copii vor mai găsi drumul spre casă?