E o fire deschisă, veselă, primitoare. Nu l-am văzut, și îl  știu de două decenii, niciodată mergând cu pas grăbit-grăbit. E un ardelean  sadea și, fără emfază, ține mult la acest adevăr. Preoția, pentru bărbatul ăsta jovial, cu un simț al umorului pe care puțini îl au, a ales să fie preot. Un an de zile, că așa a dictat soarta, a fost profesor de religie la un prestigios liceu timișorean. Îi era bine, avea priză, cum se spune între dascăli, la elevi, dar el pornise cu învățătura pentru altceva. Tot soarta a rânduit ca într-o localitate ce stă sun streașina burgului, Giarmata Vii, la parohia de aici să fie nevoie de preot. ”E prima parohie?” îl întreb pe părintele, cu ton categoric, să fie totul clar, răspunde: ”Da. Prima și ultima!”

         Era ziua de 1 martie 1993. Au trecut, uite, douăzeci și șase de ani de când slujește comunității ortodoxe din Giarmata Vii. Părintele este și un bun mărturisitor și dacă ar fi să-l întreb câte și ce s-a adunat în acest interval de vreme ar avea, cu șarmul său, ce spune. E om așezat părintele, însoțit cu dăruire de doamna preoteasă Monica, cadru didactic în sat. Tot un semn al statorniciei. I-a dăruit și doi prunci, un băiat și o fată, acum oameni în toată firea, împliniți. Iată încă un reper din biografia preotului Vasile Suciu: mânuiește cu folos condeiul, de două decenii, se împlinesc anul viitor, în ziua de opt septembrie, editează, cu sprijinul Primăriei Ghiroda și a consiliului local, revista comunității ”Vatră nouă”.  Încă un gest, prin care își împlinește rostul, care aduce cuminității informații despre ce se petrece în parohie, în comună, publicația marcând, în plan spiritula și cultural, evenimentele  de referință. L-am întrebat pe părinte care sunt, în accepțiunea sa, primele trei condiții pentru a fi un preot bun. Fără să ezite, însă chibzuit, a enumerat: credința în Dumnezeu, încrederea că vom putea pune în practică învățătura lui Dumnezeu și sentimentul special, numit iubire, dragoste față de semeni, să domine…