Geo Bogza, ca un semn de întrebare

Geo Bogza, ca un semn de întrebare

Întâlnindu-mă cu câțiva prieteni, am aflat de la ei că a murit Ștefan Roll (Gheorghe Dinu). A fost chiar în ziua acestei nefericite întâmplări, 14 mai 1974. Auzisem multe despre el, ca ziarist și scriitor, mai ales din perioada când se afla în grupul de la revistele „Unu” și „Urmuz”. Chiar l-am auzit vorbind, ca invitat, la ROTONDA 13, eveniment organizat lunar la Muzeul Literaturii Române, sub directoratul criticului literar Alexandru Oprea.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Am hotărât să merg la cimitirul unde va fi înmormântat. M-am dus alături de câțiva prieteni, trăind emoția firească unui astfel de moment. A fost lume multă, scriitori, jurnaliști, prieteni ai decedatului.

Printre mulțimea din jurul mormântului era și Geo Bogza. Atunci l-am văzut pentru prima dată. Privirea mi-a rămas fixată spre el, urmărindu-i toate gesturile. Stătea cu ochii, parcă închiși, nemișcat, cu mâinile îmbinate strânse la piept, lăsând impresia că își desfășoară filmul amintirilor petrecute cu prietenul său plecat în lumea veșniciei. Probabil autorul cărților „Țara de piatră”, „Cartea Oltului” și „Paznic de far”, în care au fost strânse medalioanele publicate în revista  „Contemporanul”, își reîmprospăta memoria din timpul editării revistei sale „Urmuz”, când l-a avut alături și pe Ștefan Roll. După ceremonialul înmormântării, fiecare a plecat cu gândurile lui, lăsând în urmă o grămadă de pământ încărcată cu flori și coroane. Singurul care a rămas lângă mormânt a fost Geo Bogza. Fascinat de prezența lui la acest eveniment, nu l-am slăbit din priviri. A stat meditând minute în șir. Apoi s-a aplecat greoi, a luat un bulgăre de pământ de la picioarele sale, l-a aruncat cu un gest semnificativ pe mormânt și a plecat. Mergea cu pași rari și apăsați, cu capul aplecat, adus de spate, ca un semn de întrebare.