Acum, el fiind ajuns deja la capătul drumului, nici nu mai contează cum și din  ce s-a închegat povestea. Și nici cine o spune, de ce,  și  pentru cine. Dacă din  toate astea s-ar întâmpla ceva, el de față fiind, ar privi cu uitătura aia rece, care,  când nu se afla în apele lui, nu-i ajunge decât până în fereastra aflată la doi pași.  Îmbătrânise într-o singură zi, îi mărturisise nevestei, o să revin la femeie – după ce ea îl  așezase, împingându-l cu ambele mâini,  pe pragul casei. Pe care o  ridicase singur.  Cum adică, îl întrebase amuzată, și el a dat scurt din mână,  lăsând  de înțeles că are nevoie de un pic  liniște.

          Femeia, de când se cunoscuseră, nu mai plecase de la el și tot din ziua aia se socotea nevasta lui Tenie, marinarul, cum era știut.  În seara aceea  el tocmai se mutase  în casa nouă și Aristida, în drum spre casă, intrase din pură curiozitate, să vadă cum se aranjase. Tenie întindea fața de masă în prima cameră, din stânga, când ea abia trecuse pragul. A apucat-o târziul, găsind destule de făcut și, tocmai când el voia să îi mulțumească, ea, pornită, l-a avertizat să nu se grăbească,  că o să aibă tot timpul din lume, anunțându-l, chiar în acel moment, că  nu-l mai părăsește. Tenie, lipsit de  reacție la o așa veste, a desenat cu degetul arătător pe fața de masă abia  așezată două cifre sub privirea atentă a femei. ”Aici sunt eu, i-a arătat prima cifră, și dincoace, cu tot ce te afli până acum pe lume, ești tu… Cum ne stă? , a întrebat-o,  și imediat s-a întors cu fața către ușă. ”Unde te uiți?”, Tie, l-a strigat Aristida, scuturându-i brațul, nu să ocolească întrebarea, ci speriată de uitătura lui rece, care se lipise de pragul de sus al ușii.  ”… Mai mult mă caut, știu că e în zadar, și constat, că de când mă tot uit, că am făcut casa mică. N-am știut că vii…. Și  acum îmi închpui  casa, atata câtă e,  plină cu copii, fugind pe aici, peste tot, că eu iubesc de mor pruncii…” ”Atunci,Tie, chiar nu mai plec de la tine, cine iudrăgește copiii, bărbat ori femeie, are suflet bun… Cum ne stă?, mă întrebi, asta vrei să afli, acum,  de la mine…  Nu știu, Tie, soarta o să  arate dacă suntem potriviți unul pentru celălat. Dar asta numai după ce  ne trece prin câteva încercări…”