Era o vreme când la orice moment care aduna comunitate din Ghiroda îl întâlneai. A fost o vreme viceprimar, consilier local o legislatură.  Are plăcerea zicerii. Uneori cu ”mușcătură.” Mai este și un  șahist redutabil, insistă să rețin  că a fost căpitan de echipă la UMT, că e știut între jucătorii prin corespondență, chiar are și un meci câștigat cu un campion național. Cum la fel de mult ține să spună că a avut un start bun la școală, a fost ”logan”, adică a absolvit un liceu de vază, ”C. D. Loga”. Mândria îi vine și din adevărul că e copil de la țară, din Pesac.

          Familia are casă în Ghiroda din 1975, dar s-a stabilit aici în 1981. Tot umblând prin biografia lui, din întrebare în întrebare, aflu că are doi copii, o fată și un băiat, ”sunt  realizați”, zice scurt, și doi nepoți. E născut cu bucuria de a vorbi, dar și de a observa, și din prea plinul ăsta, încă din liceu, a scris poezie, ca, în final,  să fie câștigat de epigramă. E locul unde se simte ca peștele  în apă, specifică, dând și rețeta ideală:” Reușita, în acest gen, este poanta. Când o am,  îmi iese pe loc!”. Până acum a  publicat un singur volum . ”Am material pentru două-trei cărți, dar sunt un pic mai leneș… Către iarnă, când ne bagă gerul în casă, promit să mă ocup de cel de-al doilea volum. Cu epigramele sale, remarcat fiind în branșă, cum se spune, a fost publicat în peste treizeci de  culegeri și antologii. În facultate, este agronom, l-a avut profesor și pe renumitul epigramist Ion Martin. La banchetul de absolvire  i-a dedicat acest catren: I-am pus poza într-o ramă/ Învingând două impulsuri/ Mi-a fost profesor și-n cramă/ Și epigramist la cursuri..

         Nici epigramiștii nu împart gloria între ei. Ba, mai mult decât alții, se ”pocnesc” imediat și cu poftă printr-un  catren.  I-am cerut să aleagă, dintre atâtea câte are, o epigramă la care ține mai mult. ”O aleg pentru semnificația ei, pentru momentul care a generat-o, dar și  că mă privește direct”, se explică.  Ascult și notez, îi zic, dar el, înainte de a o spune, mai adaugă:”Am fost operat pe cord deschis!” și mie, că sunt un fricos, parcă-mi piere pe loc…auzul. Zice, zâmbind, ca și cum n-ar mai fi vorba despre el: ”Am ajuns la buza gropii/ Zilele-mi cu greu se scurg/ Însă nu dau ortul popii/ Că l-am dat unui chirurg”.

         De un timp s-a mai desprins de o altă plăcere de-a lui. Nu mai umblă prin Ghiroda,  Așa a dictat soarta, luându-i una din bucuriile ce l-au hrănit o viață: să intre, cu cine îi pică la inimă, în vorbă. ”Cartea la care mă gândesc, continuă, rămâne să văd cum  o structurez Am epigrame, poezii, parodii și sonete.”  Nu-i spun  nimic, îl știu cât de cât, se lasă greu smuls din ale lui… Îmi pare un vanitos! Așa este este el, omul și creatorul, care nu se despart, ci se completează. Chiar dacă, uneori, în numele epigramei, care nu se scrie atât de ușor cum cred destui,  se mai și irită. Până când muza îi pune, împăcați, la aceeași masă…

         Firește, omul și epigramistul poartă același nume, Petru Miloș.