Poem de tine

Încearcă măcar o petală

Să fereci în mine, femeie…

Încearcă un veac sau o seară

Să fii baladă sau doină!

Poeme să-ți curgă pe buze

Și umbra sânilor tăi

Să-mi pună silabe în muze…

Iar caii ce-mi calcă prin rouă

Să-ți lase ‘nălțare în grai,

Când râzi sub aripi de fluturi

Sau plângi în cuvânt,

Ciocnind vechi pahare

Prin cântec de nai;

La fel ca și taina din clipă

Mai ferecă-n mine un gând

Și-ascunde-mi în rugă,

Ascunde femeie, și vin…și pământ!

Eu anotimp 

Se făcea… că în fiecare despărțitură

A inimii mele

Stătea câte un anotimp,

Care se schimba cu celălalt

În fiecare zi.

Când aveam primăvara în tălpi

Toamna alerga în umărul stâng

Ca un semn al crucii

Și mă învăța să fiu culoare,

Când îmi trecea iarna prin frați

Toate primăverile se strângeau în genunchi

Și mă ridicau deasupra strămoșilor,

Atunci când aveam vară în pleoape

Îngerii încercau să se ascundă

În pletele iubitei… de ziua ei,

Și uite așa… în fiecare zi

Fără să vreau eram câte un anotimp 

Care mă arăta cu degetul.

Jumătăți de poem   

Întotdeauna port la mine în buzunare

Locul unde țineam în copilărie

Semnul cerului,

Ce-mi curgea din creștet

Până în numele tău, femeie

În locul acesta…

Trebuie să pun jumătate de poem,

Și cealaltă jumătate

Ți-o dărui ție…

Dar să știi!

Că el nu este un poem rănit,

Și nici un poem rătăcit

Care caută  Arca lui Noe,

El este o jumătate de poem EU,

Și o jumătate de poem TU,

Și când ne vom drăgosti

Va fi un poem întreg… NOI.

Cantilenă   

În drum spre sânul tău  izvor

Eu merg cu palmele urcior,

Să te respir sub mii de anotimpuri

Și iar…și iar te beau cu pașii mei

Ce lasă urme vechi de alb

Pe necărări în lumi de zei,

Doar din oglinzi

Mai capăt câte un dor

Când scriu poeme la izvor,

Și mușc din lut…

Și mușc din dor

Să-mi stâmpăr setea

Cea de neuitare,

Când pașii mei

Se pierd în necărare

Spun azi să-mi iei de braț izvorul

Și să-l aduci în palma mea de flutur,

Când ne-om plimba

Prin zile cu miros de tine

Toți menestreii toamnei

Să-mi toarne în urcioare

Licori de cavatine sub vechea mea cărare.

Poem de la mine din țară         

Trec cerurile prin viața poetului

Cum a trecut Dumnezeu

Prin pântecul  Fecioarei,  

Trec mieii albi

Prin degetele poetului

Cum a trecut îngerul

Pe sub floarea miresei,

Atunci… în cealaltă jumătate de veac.

Bate vântul

Prin sângele poetului

Și se amestecă întru amândoi

Precum ceara lumânării

Și lacrima mamei,

Trece poetul

Prin eul lui…și se așază

Deasupra cuvântului,

Precum și-a așezat Brâncoveanu, grumazul

Pe lemn de neuitare.