Nu știu mai nimic despre el. Decât că are ochi la talente.  Potrivit de înalt, un pic rotunjor, prea domol, mărturisește că îi sunt la îndemână multe pe lumea asta, mai puțin discursul. ”N-are cuvintele la el” zice cu prietenie, cât să trecem momentul, colegul său  Alin Miloș. Cu Miloș, cât de cât, ne știm. Cred ne vedem a doua oară.

         Nu-i ușor să scrii despre cineva care nu are porniri, să se arate, să gesticuleze, să  se bucure, să constate pe cont propriu, să povestească cu bucurie sau mâhnit, ceva. Așa este domnul Cristi Moraru. Un bărbat care prefetă să fie întrebat. Orice, că el răspunde. Până la urmă, important e ce face omul. Domnul Cristi Morau  crește talente. Zice, și știe ce spune,  că a lucra cu un copil, unul care dovedește aptitudini, e ceva care necesită, din partea profesorului, multe calități: intuiție, creativitate, tact, ”aparat” psihologic, afectivitate, dar și exigență, în aceeași doză, rigoare… Și multă speranță.  Încât, după ani de muncă, din talentul intuit, embrionar, să se dezvolte o personalitate. Un nume. În cazul muncii sale, un fotbalist de notorietate. Care este un fost copil, ales de soartă, după atâta muncă și strădanie, inclusiv a familiei, să țină, o vreme, prim-planul. Ei bine, în ziua când talentul s-a rotunjit, ieșit din tunel pe  pe teren, în văzul lumii de necuprins,   aude cu adevărat, nu ca în închipuirea ce i-a hrănit speranța atția ani, vuietul tribunelor. Vuiet ce iar a explodat după o pasă care surpinde, nu doar adversarul, ori a înscris  un gol ce aduce victoria . Și ea, că asta face dintotdeauna, gloria. Atât de efemeră!

          Domnul Cristi Moraru se află, după destui ani de exercițiu, la prima performanță la nivel național,  care, desigur,  stârnește admiraie. Antrenează grupa de copii 2011 de  de la CSC Ghiroda și Giarmata VII, o grupare căptușită, e doldora de talente. Care tocmai a ieșit vicecampioană la un turneu de fotbal. Are în grijă 30 de copii, împărțiți în două grupe valorice, cu care lucrează. Și el a fost ucenic, șapte ani, pe când activa la bătrânul, dacă nu legendarul  și tot mai absentul club de fotbal Electrica din Timișoara. ”Mă întâlneam zilnic cu domnul Dorel Mișcovescu, dimineața la cafea, și ne despărțeam seara…”. Din mărturisirea asta, este de 18 ani antrenor,  atât de ”strânsă”,  să înțelegeți că pentru a ajunge la capătul drumului victorios trebuie să te dăruiești. Acum despre fotbal fiind vorba, uneori până la durere!

         Dar mâine trăim o altă zi. Antrenorul Cristi Moraru are acum pe mână câteva talente, între care Paul Miclea, golgeterul la faza zonală a Turneului ”Gheorghe Ene”, pe Patrick Țoța, declarat, tot acolo, cel mai bun jucător și pe Eduard Bodo, portar, remarcat și declarat cel mai bun dintre buturi,  la faza națională a competiției.

         Să-i așteptăm, timpul trece repede și  gloria nu are zi liberă!