(fragment de roman)

O rază de lumină se strecoară, hoaţă, printr-o fantă scăpată între două lamele ale jaluzelei. Se răsfaţă lasciv, direct pe pielea goală şi bronzată a bărbatului cu trupul bine clădit, lucrat, evident, în săli de forţă dintre cele de fiţe, cu preţuri care sar peste orice limită a bunului simţ.

Să tot priveşti la un astfel de ultra reuşit exemplar masculin! Dormea. Dormea dezvelit, cu cearşaful răsfirat peste marginea patului de lărgimea unuia imperial. Imperial era doar prin mărime, fiindcă în rest era conceput într-un stil ultramodern, sau cum i-o fi zicând, suprarealist, postmodern. Oricum, nu are importanţă. Bare din inox îi alcătuiau structura. Salteaua groasă părea comodă şi extrem de high lifeistă, înveşmântată în lenjeria ei de mătase neagră. Brrr! Cum de nu îngheţa omul în aşa un pat. Metal, mătase alunecoasă. Rece. Negru. Contrasta cu pereţii complet albi precum cei ai unui palat de gheaţă. În fine, fiecare cu gusturile lui. Unii, dacă ceva-i în trend, nici nu discută, se execută. Chiar dacă în realitate se simt ca dracu, pretind sus şi tare că nu mai pot de bine. Trebuie neapărat să fie-n rând cu lumea. Cu lumea bună, evident. Corect, nu? Doar nu-i niciun păcat să vrei să fii în top. De acolo, de sus, lumea se vede altfel. Cine-i ca tine?!

Raza de soare, sătulă de atâta admiraţie unilaterală, se hotărăşte să-l tachineze pe frumosul acela ca un manechin de talie internaţională şi i se vâră într-o nară, gâdilându-l. Omul strănută şi mormăie deranjat din cale-afară. Cine îndrăzneşte să-i facă lui aşa ceva?! Se întoarce pe o parte. Încă beat de somn, aflat după o altă beţie, beţia unei noapţi înfocate, plescăie scurt din buze şi continuă să doarmă.

Ei, aşa nu se poate, doar nu se va lăsa ea, o rază atât de drăgălaşă, neluată în seamă în aemenea hal! Îşi schimbă locul ţintei, continuând să-l gâdile mai ceva decât un ţânţar care îţi bâzâie în ureche până te face să-ţi tragi singur o palmă de să-ţi ţiuie urechea trei zile. Îi străpunge pleoapele cu mici săgeţi ca de foc. Distrativ jocul acesta de-a trezirea unui mascul superb! Cam erotic, ce-i drept, dar tocmi în aceasta consta frumuseţea. Tentaţia. Este absolut încântător să-l priveţri cum mijeşte ochii-i verzi ca smaraldul şi cum şi-i freacă cu mâinile lui elegante şi extrem de îngrijite, cu degete lungi, dar puternice, cu unghiile-i elegante, alungite, manichiurate şi cu o piele fină, pe care, cine nu şi-ar dori să o simtă sub formă de mângâieri catifelate şi nesătule, încărcate de dorinţă greu stăpânită?!

În sfârşit, se întoarce pe spate şi se întinde lenevos, căscând. Somnul îi piere instantaneu când atinge cu mâna ceva neaşteptat, aflat pe perna de lângă el. Întotdeauna existau două perne în patul lui. Pentru orice eventualitate. Nu se ştie niciodată. Se ridică-n fund. Atinsese părul lung şi mătăsos al  unei blonde, la fel de goală ca şi el şi nu mai puţin arătoasă, doar că trupul acela părea să fie puţin cam prea fraged pentru a se îndeletnici cu ceea ce se pare că făcuseră ei. Se încruntă, cu buna dispoziţie pierită iremediabil pentru acea dimineaţă.

-Fir-ar!… Hei! Scoală! Cum ai ajuns aici? Cine eşti?

Fata sare ca un arc, scoţând un mic strigăt de spaimă sugrumată.

-Ce faci? M-ai speriat.

Se trânteşte din nou pe pat, făcând un botic dulce.

-Mi-e încă somn. Vreau să mai dorm. Vino şi tu lângă mine. Ia-mă în braţe, ca să-mi treacă de sperietură.

-Tu nu ai auzit ce am întrebat? o apucă de braţe şi o zgâlţâie, fără strop de fineţe. De unde ai apărut?

-Au! Mă doare, face fata ochii mari. Nu se aşteptase la o astfel de reacţie din partea lui. Nu fi brută!

-Am întreba ceva. Cine eşti? De unde ai venit?

-Cum cine sunt? Sunt Clara, iubita ta, îl lămureşte, lipindu-se de el şi încolăcindu-i gâtul cu braţele şi mijlocul cu picioarele.

-Nu, zău! Să fim serioşi, puicuţă, o desprinde de el şi o îndepărtează, împingând-o cu bruscheţe. Chiar dacă ai dormit în patul meu o noapte, nu înseamnă că-mi eşti iubită. Clar?! Să nu îţi faci iluzii. O pocneşte cu o palmă plescăită peste o fesă aflată la îndemână. Cam tare, pentru a fi o hârjoneală dintre cele care stârnesc. Hai, hopa sus, îmbrăcarea şi valea de unde ai venit! De fapt, am întrebat ceva. Mă aştept la un răspuns. De unde ai venit? 

-Nu crezi că eşti cam prost crescut?

-Nu. Am un metru nouăzeci şi opt, râde căpreşte, ca şi când ar fi emis cine ştie ce glumă deşteaptă.

Fatei tare îi plăcuse faptul că era atât de înalt. Ea îi ajungea până sub braţ.

Cu o seară înainte, când el se aşezase lângă ea în timp ce se zbânţuia în ritmurile cele turbate emise de bandul cel mai la modă în acel moment, se simţise  protejată. Cu adevărat o protejase împotriva unui tip care, din spate, se cam îndesa în ea, deşi respingerea ei fusese evidentă şi repetată. A întors capul, nu odată, şi s-a uitat urât la el, încercând în zadar să-l împingă. Consistenţa sălii, una de cutie cu sardele, nu permitea nici să arunci un ac. Om în om. Presaţi ca-ntr-un ierbar.

-Hei!

Încearcă să-i înfigă un cot în stomac, dar nu are glisaj din cauza densităţii populaţiei pe milimetru pătrat.

Tipul cu pricina rânjea şi-şi îndesa şi mai tare pelvisul în poponeţul ei care se iţea obrăznicuţ şi tentant din fusta mulată ca o mănuşă din supraelastic.

-Hei, tu! s-a zborşit din nou la el. Dar el, tot nimic. Îşi continua rânjirea de om care a tras nu numai la măcea, ci şi câteva prize serioase. Mortală combinaţie.

Scena era cu adevărat ceea ce se numeşte în mod curent hărţuire sexuală. Celor din jur, nici că le păsa. Fierbeau de zor în propriul suc.

El, Miron, apăruse ca un salvator. Când şi-a profilat umbra staturii lui impetuoase asupra băgăreţului cel nesimţit şi zdravăn ameţit, acela s-a chircit, de parcă, deodată, ar fi intrat la apă. Când a fost apucat de guler şi ridicat de o palmă de la pâmânt, şi-a îndreptat privirea sticloasă spre el şi a scos un fel de chiţcăit în surdină. Lăsat jos cu o bufnitură s-a clătinat o secundă, apoi s-a îndepărtat cu viteză, cei drept, pe şapte cărări, de parcă s-ar fi aflat într-un labirint.