Un înger dansa în plină zi

Un înger dansa în plină zi

 Jos, lângă tribuna din spatele casei de cultură din Ghiroda, de mai bune de un ceas, se desfășoară un spectacol. După fiecare evoluție se aplaudă. Uneori se strigă încurajator. Pe scenă sunt dansatori sunt prinși într-un concurs. Zeci de costume populare de-o frumusețe rară, unele vechi, zestre de la străbunici, sunt aduse la vedere. Se intră și se iese din scenă  în ropot de aplauze. Miza e mare. Juriul, parcă și el copleșit de măiestria, de ritmul, de strădania dansatorilor, se consultă des; se discută ca-n instanță, cu mâna la gură, să nu priceapă cei din preajmă ce se vorbește la masa unde se hotărăște totul.

Intră în scenă un alt ansamblu.  Ropote de aplauze umplu spațiul, dansatori, stârniți  de primirea făcută, joacă ca într-un iureș. Când strâng și lărgesc hora crezi că pulsează o inimă. La un moment dat, din cerc se desprinde un puști. Își pune mânuțele în șolduri și dansează. Ceilalți s-au oprit. Așa cere coregrafia. Puștiul are în el atâta armonie, face atât de bine pașii, mișcările, încât crezi că plutește. De minute bune sala a amuțit, se uită înmărmurită, un copil, ca un înger, are opt ani băiatul, dansează. Crezi că s-a născut jucând. Are darul de a capta atenția. După ce  părăsește scena, câteva momente, crezi că nu se mai întâmplă nimic. Cineva sesizează și-l îndeamnă să continue. Puștiul revine în scenă, joacă fără pic de efort. E  încântător!   

E final de spectacol. Se mai întâmplă ceva. Din tribună vin să-l felicite pe puști cunoscuți și necunoscuți, copii, tineri sau oameni în toată firea. Îngerul nu se arată copleșit, zâmbește, stă la fotografie, se lasă mângâiat. Costumul popular crezi că a crescut pe el. Este, ca ținută, fără cusur. Ce vrei să te faci când vei fi mare? îl întreabă o doamnă din grupul ce îl înconjoară. Îngerul, fără să-l deruteze momentul de admirație, îi răspunde pe loc: ”Dansator!”. Au trecut de atunci doi ani. Nu l-am mai văzut. Așteptam să aud că între timp a fost remarcat  de cineva și  i-a deschis calea spre piscul pe care l-ar urca, în pași de dans, cu o rară ușurință. Nu s-a întâmplat. Încă nu-i târziu,aud că nu s-a desprins de dans. Însă a mai dobândit o pasiune. E junior la echipa de fotbal și se prea poate, amăgit de farmecul tribunelor, dintr-o zi să iubească mai mult vuietul lor decât un ropot de aplauze.  Poate, într-o zi, în spectacol fiind, îl va observa cine trebuie și îl va dărui, definitiv, scenei. Locul unde puștiul se vede dintr-o mie.