Ducații lui Tie

Ducații lui Tie

În dimineața când Tie, abia sosit în Lipova, înfipse cu un gest brutal cuțitul în podea, Peki nu se arătase surprins. Îi știa pornirile, izbucnea adesea când cineva nu-i înțelegea pofta. A urmărit cu plăcere  cum vibra lama oțelită, atât de intens încât ai fi putut crede că  nu se oprește curând. Peki l-a smuls și l-a fixat între sprâncene, apăsând cu vârful până s-a ivit un firicel de sânge. Văzând că pentru Tie gestul său nu spune nimic,  a întrebat: Mai e bun și la altceva?

 Tie  a deschis ușa care dădea către curte și l-a înfipt în mijlocul pragului, încât din orice parte a coridorului intrai în casă, înainte de a da în holul principal, îl observai.Și, la fel de impulsiv, s-a învârtit pe călcâie și din din câțiva pași s-a dus către ușa, în partea dreaptă, unde era cuierul. A rămas, parcă ezita, cu mâna dreaptă rezemată de zid,  iar cu cealaltă și-a luat vestonul. I-a întors mânecile pe dos și le-a înfășurat, sfârșind într-un nod, pe după mijloc. Peki, așezat pe scaunul din capătul mesei lungi, aproape cât camera, căuta, în lumina obscură, ceva cu degetele mâinii drepte, pe care le frământa iute. Tocmai când mâna i se  oprise undeva sub tocul ferestrei, Tie, iritat, i-a strigat:

         -Nu atinge!

         Dăduse peste ceva pufos, pe care abia apucase să-l strângă ușor cu trei degete. Trăgându-și mâna,  de arătător i se agățase un șnur verde, la fel de moale, de care atârna un săculeț de catifea, din aceeași culoare. Tie a întins dezamăgit brațul, cu palma deschisă, așteptând săculețul. Peki, acum nemaiînțelegând ce se întâmplă, i l-a așezat cu un fel de vinovăție, fără să-l întrebe ceva, însă lăsându-i de înțeles că ar vrea să  știe adevărul. Tie și-a tras un scaun și s-a apropiat de el, la fel de încurcat, dar încerca, fără să izbutească, să nu lase de înțeles ce stare îl domină. A slobozit șnurul cu care era strâns săculețul și, cu brațul ridicat, îl scutura ușor, din el picând, rostogolindu-se pe podea, ducați. Când săculețul s-a golit, l-a îndemnat pe  Peki să-i adune, cerându-i să-i așeze în linie. Când dorința i-a fost împlinită, măsurând cu palma, din loc în loc lua și vâra în buzunar un ducat, pe ceilalți împărțindu-i în trei părți.         

-Să nu te atingi de nimic! Revin mai repede decât te aștepți. În timpul ăsta, deși te cunosc ca nimeni altul, să nu dea, cumva, lăcomia-n tine… N-ai niciun motiv, una din părți este a ta. A ta și a neveste-sii, pentru că ți-a pus inima-n palmă. O iert că l-a lăsat pe măcelar pustiu, tocmai acum când bucuriile nu prea îl mai caută! Dar așa se întâmplă  în toate cazurile când un bărbat matur râvnește la trup crud de femeie. Și la noi, în Ghiroda, știu unul. Bucură-te de ea, cât te mai țin poftele, că și tu ești un pic ciupit de timp. Și iar îți spun că dacă nu o convingeai tu, o luam eu de la bărbat. Cu o condiție, dacă m-ar fi plăcut măcar pe jumătate, că cealaltă parte i-o cumpăram, că așa e făcut sufletul femeii, din dorințe!