Sub zodia descendenţei prozodiei clasice şi prin osmoza între o anumită faţetă a orfismului, cu puterea de a dizolva semnificaţii inedite, poetul Dan Gârlea rămâne în grafismul imaginii şi se hrăneşte copios din ea, prin scrierile sale aduse la zi pentru destinul său poetic.

Mai întâi, orfismul poetului se realizează  prin stări curate, clasice şi a limbajului prin care lucrurile sunt îmblânzite, ocrotite, într-o solitară chemare a planurilor lumii până la dizolvarea notei personale, spre spaţii largi, temporale, până la limita înstrăinării propriului destin .

Copleşitorul Eros, existenţial într-o adolescenţă târzie, este analizat menţinându-se la suprafaţa unei stranii beatitudini. Poetul se pierde uneori în dramatismul şi confortul poeziei facile, bazându-se pe acel zbucium al existenţei precum şi simţământul pur, netrucat, evidentă fiint scrierea de faţă.

Pe de altă parte, poetul scoate la iveală din colţul cel mai singular al sufletului emoţiile acelui cândva dar şi reîntâlnire cu ceea ce visase odinioară, venite acum parcă dintr-un loc sau timp nerevendicat încă, dar cu o străfulgerare a hazardului care de fapt îl caracterizează.

Timpul poetului este numit în consecinţă, timpul mărturisirii, totuşi, contactul cu această temă este un fel de oglindă a unei vieţi prin care trece instantaneu şi i se cedează unei muze apoi, este compensat prin ceea ce susţine, prin pregnanţa unui principiu expresiv şi a unei inedite şi fulgerătoare viziuni.

În lumea astfel construită, în volumul „Vârsta timpului” sunt ecouri de strigăt mut, căci orice poet, chiar dacă visul lui e tăcerea, trece strigând.

Am lăsat la urmă un aspect, acela al nostalgiei iniţierii iubirilor mute şi al logodnelor, un arsenal relevant,extrem de concentrat, menţinându-l în planul substituţiei magice. Poetul îşi pune de probă masca ultimului romantic, dar nu-şi poate ascunde chinuitoarea voluptate, chiar fulgurantă a emoţiilor, prin care timpul nu a reuşit să treacă.